Pseudo introducere la dosarul de urmarire informativa „Calugarul”.

Pax et Bonum !

Am fost destul de reticent in a folosi sau nu aceasta modalitate pentru a face publica o latura din viata mea, mai putin cunoscuta de multi dintre cei cu care m-am intersectat, pe acest pamint. Este vorba de postarea continutului dosarului de urmarire informativa, d.u.i., „Calugarul”, intocmit de Securitatea din Roman dupa ce a aflat ca eram frate franciscan in clandestinitate si primisem o bursa de studii la Facultatea de teologie „Sf. Bonaventura”, din Roma. Voi incerca, pe cit imi va fi posibil, sa nu ma implic prea mult emotional in explicatiile ce le voi da unor postari, pentru a lasa pe cel  interesat de „fenomen” sa separe, singur „griul de neghina”. Voi face, de asemenea si postari de documente din dosar fara de vreun comentariu lamuritor. Pentru o mai usoara parcurgere a textului recomand folosirea functiei „Zoom In, Zoom Out” pentru a mari sau micsora imaginea postata.
Voi incepe publicarea filelor din dosar, in format jpg sau gif, cu coperta d.u.i pe care, se poate vedea, in coltul din stinga, sus, ca desi a fost intocmit de Securitate in perioada 1985-1987, dosarul a fost considerat de siguranta nationala si dupa 1989, fiind clasificat pina in…2004.(!?)) Explicatia mi-am dat-o singur si anume posibil ca dosarul sa fi fost, din greseala, pe acelasi raft, la SRI sau SIE, linga sau printre cele ale  prelatilor actuali. Este, trebuie sa o recunosc, o onoare, nu? Dosarul d.u.i „Calugarul” contine peste 200 de file eu avind, deocamdata, la dispozitie copiile primelor 172 de file urmind sa ma adresez, din nou, CNSAS pentru a „recupara” si restul copiilor. Dupa ce mi-am citit la CNSAS cele doua dosare intocmite de Securitate, dosarul de retea „Sandu Ioan” cu mapa adiacenta continind notele informative, olografe, despre care dosar voi face referire in postari viitoare si dosarul de urmarire informativa „Calugarul”, am avut convingerea ca am supraestimat, mult prea mult, „organele”, ca le-am acordat mult prea mare importanta si deferenta. Altfel spus, imi pare rau, acum, ca mi-a fost frica de Securitate cu toate ca am incercat, in felul meu, sa-i tin piept, sa o infrunt. O povara in plus pentru adolescentul timid care am fost, povara pe care multi semeni de virsta mea, nu au avut-o, fiind feriti de Dumnezeu. Nu am avut vocatie de dizident, de luptator dar, am incercat, pe cit mi-a fost cu putinta, sa fiu corect si loial cu cei din jurul meu dar mai ales sa am constiinta curata si frica de Dumnezeu, pastrind insa in suflet si acum povara de a nu ma fi razvratit contra incalcarii unor drepturi elementare. Pe de alta parte si nu in ultimul rind, am raspuns, din toata inima, cu bucurie la chemarea Domnului de a merge pe drumul deschis, cindva, de Sfintul Francisc, Saracutul din Assisi, ale carui personalitate si convertire m-au fascinat de la prima cunostinta.
Acestea fiind zise, facindu-mi semnul crucii, sa purced la munca, tovarasi!  Doamne ajuta!

PS Dosarul contine si multa „maculatura” cum ar fi file dublet sau triplet, xeroxari ale unor scrisori interceptate, partial lizibile  pe care nu le voi posta. Cei interesati de dosar „in integrum” il pot consulta la CNSAS .

CV-ul meu in viziunea Securitatii din Roman.

Redactat intr-o limba de lemn, iata CV-ul meu, in viziunea Securitatii din Roman trimis catre U.M 0544 Bucuresti, la cererea acesteia din urma. Conform acestei „biografii”, cum se spunea pe atunci, paream a fi un om obisnuit, cuminte si la locul sau din punctul lor de vedere , ca multi altii dealtfel, fara a ma detasa din marea masa ascultatoare a oamenilor muncii. Cele scrise sunt in mare parte adevarate dar mult prea generale. Pe masura ce d.u.i. „Calugarul” prindea contur si greutate la propriu, acest CV avea sa fie aspru amendat de catre Securitate.

Plan de masuri

– d.u.i.”Calugarul” a fost deschis dupa ce am primit o bursa de studii la Roma, la Facultatea de teologie „Sf.Bonaventura”, in 1985. Un fruntas local al Ordinului franciscan, care era de parere ca se poate avea un dialog cu autoritatile de atunci, ar fi dat, cu buna intentie, informatia ca sunt frate calugar franciscan si ca ar fi bine sa studiez in Italia, pentru a deveni preot. Pentru a stabili gradul meu de loialitate era nevoie sa fiu „lucrat” informativ prin d.u.i. si sa ma angajez ca voi „servi” tara. Dintru inceput nu mi-am pus sperante ca voi obtine pasaport. In postarile viitoare se va vedea de ce nu puteau avea incredere in mine, fiind etichetat drept ostil orinduirii.
– Sursa „Damian Vasile” alias Paul Demisca era muncitor, sef de echipa la Sectia Tragatorie de la Fabrica de tevi din Roman unde eu eram inginer. Fost seminarist catolic la Alba Iulia prin anii `70, originar din Pildesti, acesta nu-mi era simpatic dar, statutul meu de crestin ma facea sa fiu politicos si sa-i accept conversatiile care erau pentru mine din ce in ce mai plicticoase. Se va vedea, in notele lui informative, ca eram acostat prin birou sau prin fabrica si ca incercam, cit puteam, sa-l evit. Multe din notele lui informative sunt deadreptul fanteziste si-mi fac impresia ca erau date ori de „amorul artei”, ori pentru stipendiile pe care, probabil, le primea.
– pe fratii preoti Baltheiser Eugen si Ioan (Dumnezeu sa-i odihneasca!) i-am cunoscut, copil fiind, la Biserica catolica din Roman. Pe ceilalti preoti numiti in aceasta nota cum ar fi pr.Proshinger sau pr.Isifovici nu i-am cunoscut sau vazut vreodata in viata mea. Pr.Iosif Sabau era, pe atunci, provincialul OFM Conv., superiorul meu iar pe Mons. Gherghel il cunosteam, mai bine zis nu-l cunosteam, de la Liturghiile publice, de la Seminarul din Iasi. Pe pr.Petru Ghergut (Domnul sa-l odihneasca!) l-am cunoscut la pr.Iosif Sabau, la Vatra Dornei si, spun multi din cei care l-au cunoscut, ca moartea sa prematura, inainte de`89, a fost … suspecta.
– cu sursa „Grigoras” nu am avut „onoarea” sa interactionez. Presupun cam cine ar fi fost (Dumnezeu sa-l ierte si pe el !) Era in legatura numai su seful Securitatii de la Roman si de la judet, avea pasaport si vizita des pe preotii Baltheiser, in Germania de la care era interesat de viata bisericii catolice, locale si de emigratie.
– Securitatea nu a putut infiltra pe nimeni pe linga mine, dupa cum si-ar fi dorit. Eram mult prea ocupat cu indeletnicirile care-mi erau impuse de statutul de frate si cu serviciul dar si pentru ca eram foarte suspicios si prudent. Sursa „Damian” facea eforturi sa fie eficienta dar, cu slabe rezultate.
– stiam ca-mi este urmarita corespondenta de Serviciul „S” si de aceea scriam, daca scriam scrisori cuiva, ca si cum „ei” le-ar fi citit. Imi aduc aminte ca enervindu-ma ca-mi deschideau sau retineau corespondenta i-am facut, intr-o scrisoare expediata prin posta mie insumi, cu „ou si cu otet”. Mi-ar fi placut sa regasesc acea scrisoare in dosar dar, baietii, presupun jenati de „subtilitatea” lor intr-ale interceptarii, au facut-o „scrisoare pierduta”.
-nu am avut telefon ci doar o cerere de instalare post telefonic pentru care trebuia sa astepti cu anii sa-ti vina rindul. Dintr-o data, atunci, ne-a fost aprobata cererea dar…am refuzat sa „trec peste rind”.
-filajul pe care-l suspectam dar pe care nu-l simteam, l-am dejucat cum am putut. Astfel, nu sunt consemnate in dosar calatoriile mele saptaminale, sau de mai multe ori pe saptamina, la spiritualul meu din acea vreme pr.Gh Patrascu, la Halaucesti sau la Pr.Ieronim Enasoaie, la Traian. Ma foloseam de cursele cu muncitori navetisti, f. aglomerate, care plecau de la poarta fabricii la sfirsitul schimbului I si veneau seara, pentru schimbul de noapte. La Halaucesti sau la Traian participam la Sfinta Liturghie, aveam scurte colocvii cu parintele spiritual Gh.Patrascu sau la Traian cu nepotul acestuia pr.Ieronim Enasoaie dupa care, inainte de plecare, eram invitat la cina. De asemenea, prin intermediul celor doi preoti am avut acces la carti religioase, inclusiv la cartile multiplicate in clandestinitate, in acea perioada, rudimentar, la masina de scris sau la cursurile de filosofie si teologie de la Seminarul din Iasi.
– parintii mei au fost „trasi de limba” de doi vecini ale caror nume apar intr-o alta nota la dosar.