Străbunicul meu a fost evreu?

În copilărie, cu mulţi ani în urmă, mi-am întrebat tatăl de unde ne tragem ca nume şi loc, care ne este obârşia?
„Bunicul meu, -mi-a spus tata- „Bâtu”, cum îl chemam noi, nepoţii, s-a stabilit, pe când nu avea nici 20 de ani, în Câmpia Bărăganului, în satul Piteşteanu de pe apa Ialomiţei. Era cioban şi a venit, cu turmele de oi, din ţinutul Marmureşului coborând spre Regat, prin Sibiu şi apoi trecând prin Balta Brăilei.”
Copil fiind, l-am prins şi eu pe „Bâtu” care a avut o viaţă lungă şi foarte activă. Mi-l aduc aminte ca pe un bărbat înalt, uscăţiv, cu ochii mari, negri, depărtaţi, cu nasul proeminent, uşor coroiat, urechi mari, o fizionomie mai puţin comună, care ieşea în evidenţă, de cum te uitai la faţa lui măslinie.
Fără a-mi face vreo preocupare din desenarea arborelui genealogic, mi-am zis că numele de familie pe care-l port trebuie să fi fost generat de cultura protestantă, austro-ungară în care au trăit străbunii mei, românii din Maramureş şi Transilvania, în general. Samoilă nu putea fi decât varianta românească, firească, a numelui biblic Samuel şi a derivatelor sale.
Anul trecut, am parcurs în lung şi-n lat, de câteva ori, dealul Păcurarilor unde-şi dorm somnul de veci, în aşteptarea învierii, foşti concetăţeni de religie mozaică. Pe câteva monumente funerare, am putut vedea, încrustat în piatră, numele Samoilă. În onomastica evreiască din Transilvania numele Samoilă este destul de cunoscut: Kohn Samoilă, Samoilă Teleki, Samoilă Weinberger, etc. Bineînţeles că şi în acest caz numele „Samoilă”, aparţinând de astă dată unor evrei, are aceiaşi origine biblică, ebraică.
Nu mică mi-a fost uimirea când, parcurgând cartea reputatului istoric, etnolog şi antropolog Andrei Oişteanu, „Imaginea evreului în cultura română” am aflat despre existenţa, în Maramureş şi Bucovina, la confluenţa secolelor XIX – XX, a… ciobanilor evrei:

Stână evreiască maramureşeană

Stână evreiască maramureşeană

„Stînile evreieşti în Maramureş, ca şi în Bucovina sînt foarte numeroase şi se înmulţesc din ce în ce mai mult”, scria Tiberiu Morariu, care a cercetat în anii ’20 păstoritul practicat de evrei în aceastã zonă, fenomen atestat de pe la jumătatea secolului al XIX-lea. „Sînt destul de dese cazurile cînd bacii sînt evrei.” Ei se numesc „cuşerari”, pentru cã „fac brînzã cuşeră”. Tiberiu Morariu publică şi cîteva fotografii cu stîni evreieşti (ridicate după modelul celor româneşti) şi cu „păcurari jidani”, chiar dacă aceştia nu se lasă fotografiaţi, „fiind că, după spusele lor, religia nu le permite”. Tot cam atunci, pe la începutul anilor ’20, ţăranii maramureşeni se plîngeau cã „munţi-s pa mîna jizilor”. În aceste regiuni ale României, evreii au fost crescători de animale, mai ales de oi, de vaci şi de păsări: „Dacã în timpul verii, de pildă — scria Tache Papahagi în 1924 despre satele maramureşene —, vezi cîrduri de raţe, dar mai ales de gîşte înălbind livezile la păscut, poţi fi de la început sigur de existenţa elementului evreiesc în satul respectiv.” Pînă în primele decenii ale secolului XX — constată istoricul Victor Neumann —, păstoritul evreiesc din Maramureş şi Bucovina „se transformă într-o realitate economică imposibil de neglijat”. „Nemaiîntîlnit la scara Europei, aspectul intră în istorie ca o particularitate, una din nenumăratele, a diasporei iudaice. E în acest caz ceva mai mult decît o încercare de recuperare: nomazi fiind dintotdeauna, oieritul i-a atras, evreii reînsuşindu-şi repede una din ocupaţiile lor de bazã din antichitate.” Păstoritul practicat de evrei a lăsat urme chiar şi în folclor şi în mitologia populară. Mihail Sadoveanu, de exemplu, foarte bun cunoscător al folclorului, îşi începe romanul cu subiect pastoral, Baltagul, cu o legendă culeasă în Bucovina „de la un baci bătrîn, care fusese jidov în tinereţă, şi binevoise Dumnezeu a-1 face să cunoască credinţa cea adevărată”, în unele colinde româneşti se vorbeşte de „fîneţe jidoveşti”, iar într-o colindă basarabeană, o „jîdaucã” are puteri magice asupra fecundităţii oilor. În fine, cea mai spectaculoasă reminiscenţă a fenomenului socio-economic în discuţie este o variantă a baladei Mioriţa, culeasă în Ţinutul Vrancei: „Iată vini-n caii,/ Tri turmi di oi,/ Cu tri mîndri fişiori:/ Unu-i ungurean, Unu-i moldovean/ Şî unu-i jîdan”. Chiar şi în folclorul evreiesc se pot decela unele urme. Bun cunoscător al folclorului muzical, Avram Goldfaden îşi nota în memorii faptul că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lăutarii evrei din România interpretau, în idiş, un cîntec popular evreiesc intitulat „Eu, biet cioban”.”

Cuşărarul împreună cu strungaşul unei stâni evreieşti, stând lângă budacă

Acesta a fost pasajul desprins din A. Oişteanu, p. 191-192. Cartea poate fi citită şi on-line, dacă daţi click pe link-ul de la „Note:”
Fotografiile au fost preluate din lucrarea lui Tiberiu Morariu, „Câteva contribuţii la oieritul evreilor maramureşeni”. p.
Tiberiu Morariu (1905-1982) a fost membru al Academiei Române, profesor la Universitatea din Cluj, geograf, recunoscut cercetător.
Într-o altă lucrare a lui Tiberiu Morariu, publicată în 1934 în revista Stâna, „Noi contribuţii la păstoritul evreilor maramureşeni” este citat un document de vânzare-cupărare din anul 1932, între un evreu cioban, mare proprietar de munţi, pe nume Wertberger Samuel Leb şi o româncă Roman Ileana Vrici.
În concluzie, dacă ar fi să reformulez dilema genealogică din titlu, aş putea spune, fără a fi departe de adevăr, care este oricum relativ, că:
Pe la anul 1900 un adolescent pe nume Wertberger Samoilă, cioban, „cuşerar” maramureşan, se scoboară cu turmele de oi din munţii Rodnei spre Sibiu şi apoi spre Regat, în Câmpia Bărăganului după un popas, de o iarnă, în Bălţile Brăilei. Cu gândul şi cu speranţa la un trai mai bun, se aşează pe malul stâng al râului Ialomiţa, în zona satului Piteşteanu. Se creştinează păstrându-şi numele Samoilă căruia-i adaugă pe acela primit la botez, Vasile. S-a căsătorit cu o creştină din partea locului cu care a avut doi băieţi. Pe Constantin, bunicul meu, care a fost, la rându-i, un cioban înstărit până la pauperizarea colectivistă şi pe Alecu, un negustor priceput, cunoscut băcan, cu prăvălia situată, până la naţionalizare, în Piaţa Obor, din Bucureşti.

Note:

Oişteanu, Andrei, Imaginea evreului în cultura română: studiu de imagologie în context est-central european, Ediţia a 2-a rev., adaugită şi ilustrată, Humanitas, Buc., 2004 p.210-214

Morariu, Tiberiu, Câteva contribuţii la oieritul evreilor maramureşeni, În: Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii din Cluj, vol. IV, Cluj, 1928-1929

Morariu, Tiberiu, Noi contribuţii la păstoritul evreilor maramureşeni, În: Stâna, An. I, nr. 9, 10, dec., ian., Sibiu, 1934, p 5-14, p 9-17

Manaşcu Cotter, Manes Leib, 6 secole de convieţuire: pagini din trecutul comunităţilor evreieşti din România, Litera, 1997 p. 149

4 Răspunsuri to “Străbunicul meu a fost evreu?”

  1. Lucian Herscovici Says:

    Relatare personala interesanta. In rest, fenomenul oierilor evrei maramureseni este cunoscut, desi relativ putin, pe baza unor date etnografice.

  2. Pintea Aura Says:

    Studiez, printre altele si acest aspect al vietii evreilor in Maramures despre care s-a scris foarte putin, dar despre care batranii inca isi amintesc. Unii au pareri bune, altii mai putin, dar e oricum fascinant…

  3. nicu khonstantin Says:

    Bun articolul .Si eu sint din neamul acesta de evrei.Romani evrei.

  4. Nistor Mircea Says:

    Se pare că în partea de nord a Transilvaniei,Maramureş,Bihor,s-au statornicit triburi de khazari,populatie de etnie turcică, care aveau un regat în zona de sud a Rusiei, între Volga si Don.Acest popor, trecut la religia mozaică în jurul anului 800, a fost constrîns să migreze datorită invaziilor mongole, şi a condus populaţiile de pe teritoriul actual al Ungariei, în asociere cu strămoşii de astăzi ai maghiarilor, tot neam de migratori.Toponime ca Bihor sunt de origine khazară.Ulterior, fondatorul dinastiei maghiare, Sf.Ştefan s-a creştinat, în dorinţa de a fi mai bine acceptat de vecinii săi vestici, dar khazarul Gyula, vasalul său şi voievodul Transilvaniei a refuzat să-şi schimbe religia, fiind izgonit de Szent Istvan.Înfrînţi fiind, au migrat spre actuala Muntenie, prin teritoriile fostelor judeţe Muscel şi Romanaţi, unde au lăsat toponime şi legende despre invazii de tătari şi evrei înarmaţi. Aceste fapte au fost readuse în atenţia istoricilor de filologul Lazăr Şăineanu, la începutul sec.XX, dar, din motive lesne de înţeles, au stărnit o reacţie atît de negativă, încît autorul lor s- a văzut nevoit să se expatrieze în Franţa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: