Frustrarile unui fost calugar franciscan

De citiva ani incerc, in stinga si-n dreapta, acolo unde cred ca ar incolti, sa arunc saminta infiintari si la Iasi, unui hospice, sau macar a unui centru de zi de tip hospice. Din pacate, peste tot unde a fost primita aceasta propunere, nu a fost pusa in practica din motive pecuniare sau de ordin practic. Astfel de asezaminte exista in Ardeal, la Timisoara, Cluj si Brasov, ultimul fiind un centru hospice de excelenta. La Bucuresti exista un hospice privat al dlui. prof. dr. Pavel Chirila, Hospice-ul „Sfanta Irina”.
In anul 1990 impresionat de drama copiilor din orfelinate, am agregat un mic grup de femei pioase cu care faceam vizite pe la „casele de copii” Primaverii, Bucium, Tatarasi sau Sf. Andrei. Tot atunci, m-am „procopsit” cu un mic tiganus, in varsta de 6 ani dar care era dezvoltat ca un copil de 4 ani. Sponsorizat de o doamna din Elvetia a crescut linga mine, citiva ani, in casa uneia dintre aceste femei pioase care, mai tirziu a primit pentru cresterea lui, pe linga stipendiul elvetian si pe cel acordat de stat pentru plasament familial. Acelasi „drum” l-au mai avut alti doi copii, un mulatru si un alt baietel, acum adolescenti, trecuti de 20 de ani. Din grupul femeilor pioase faceau parte doamne crestine catolice si ortodoxe dar si o doamna medic, de religie mozaica. Am crezut, atunci, ca alternativa la acele „case de copii” ar fi infiintarea unor orfelinate private crestine, pentru ca de „privatizarea” celor de la stat, care treceau printr-un proces de transformari, ce a esuat pina la urma, nu putea fi vorba. Astfel, ideea mea de a se organiza un orfelinat privat, idee avansata responsabilului de atunci al Caritas-ului la Iasi, a fost luata in consideratie, eu propunind inclusiv locatia acstuia: o cladire de patrimoniu parasita, fosta scoala primara din vremea lui Ion Creanga. Cu „sapere fare” cladirea a fost primita in folosinta si, „sfintita” ca orfelinat in 1992, parca, cu mult fast si cu o placa mare, mare de marmora, invitati fiind notabilitatile de marca ale PDSR sau FSN cum se mai chemau comunistii, pe atunci. Muritorii de rind nu au avut invitatii la maretul succes. Din pacate, se pare, ca acel orfelinat privat, ce se dorea un model, a disparut intre timp, cladirea facind loc altor proiecte. In cazul copiilor „orfani”, mai bine zis abandonati, solutia pentru Romania a fost aplicarea legislatia europeane, respectiv desfiintarea „caselor de copii” si aplicarea „plasamentului familial si asistentului maternal” care, slava Domnului, functioneaza. Din pacate si alte proiecte, de larga generozitate ale diverselor organizatii si asociatii, au sfirsit in a fi numai o inchipuire a ceea ce se doreau a fi, respectiv spitale private crestine, centre de sanatate, scoli crestine, pensione, azile, ospicii si hospice-uri, etc. Peste tot scuza nereusitelor a fost lipsa de cooperare cu statul, lipsa legislatiei si a resurselor financiare. Asa o fi. Bisericile, chiar daca arata a fi bogate, se pare ca, nu au si banii necesarii sustinerii unor astfel de institutii filantropice.
Dar sa revin la subiectul acestei postari si anume hospice-ul, institutie de ocrotire a bolnavilor in stare terminala si a familiei lor. Nu trebuie sa fii filosof sau teolog sa stii ca, intr-o zi, mai devreme sau mai tirziu, unul cite unul, vom pasi din aceasta viata spre viata vesnica. Tocmai pentru ca aceasta trecere sa se faca demn, cu pace si speranta, in tarile civilizate, de multa vreme exista o institutie care se ocupa din punct de vedere medical, psihologic si spiritual de cel caruia i-a venit rindul sa faca aceasta experienta unica, fiecaruia. In Anglia, Europa de vest si U.S.A aceste hospice-uri exista in fiecare oras sau in fiecare cartier al marilor orase. O simpla cautare pe Internet va poate demonstra acest lucru. La noi, unde inca este inradacinata ideea ca e un lucru rau sa mergi, la batrinete, la azil sau Doamne fereste „sa fii dat la azil” si ideea de a primi asistenta de tip hospice este privita cu rezerve si chiar respinsa. Nu vrem sa stim de acest lucru „rau si urit” care se cheama moartea.
In mai toate site-urile hospice se face referire la etimologia cuvintului hospice si anume, ca ar veni de la institutiile cu acelasi nume care existau in Evul Mediu pe linga manastirile occidentale si in care erau ingrijiti muribunzii. Astfel, a fost preluat si in limba romana termenul „hospice” cu „h” si nu ospiciu cum vom vedea ca a fost folosit, cu acelasi inteles acum 150 de ani, la Iasi. Daca in occidentul catolic au existat, din Evul Mediu hospice-uri la noi, in rasaritul ortodox, au fost basiliadele, infiintate de Sfantul Vasile cel Mare sau bolnitele, pe linga manastirile romanesti.
Dar ce inseamna, astazi ingrijirile de tip hospice?
In zilele noastre, hospice reprezinta un program complex de ingrijire pentru pacientii – si familiile lor – care se confrunta cu o boala incurabila cu prognostic de viata limitat. Hospice este in primul rand un concept anume de ingrijire, si nu un anumit loc unde se ofera aceasta ingrijire. Ingrijrea hospice pune accentul pe tratamentul paliativ – nu curativ – al bolii, adica pe cresterea calitatii
vietii, nu pe prelungirea acesteia. Hospice promoveaza viata si priveste moartea ca pe un lucru firesc.
Ingrijrea hospice nu grabeste, nici nu amana moartea. In cadrul ingrijirii hospice se ofera asistenta medicala speciala prin care se controleaza durerea si simptomele cauzate de boala. Planul de tratament si ingrijire ii include atat pe pacient cat si pe apartinatorii acestuia, oferindu-le sprijinul emotional, spiritual si administrativ cerut de nevoile fiecaruia. Scopul echipei hospice este de a fi sensibili la nevoile specifice ale fiecarui pacient si apartinator.
“Ingrijirile paliative au ca obiectiv cresterea calitatii vietii pacientilor si a familiilor lor care se confrunta cu problemele cauzate de o boala incurabila. Pentru a creste calitatea vietii, se previne si usureaza suferinta prin identificarea din timp, evaluarea si tratarea impecabila a durerii si a altor probleme de natura fizica, psihologica si spirituala.” (Din definitia Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 2002)
Echipa ingrijirilor de tip hopice este formata din medic, asistent medical, psiholog si nu in ultimul rind dintr-un preot (pastor).
Centru de zi de tip hospice poate aduce multa, multa incredere si speranta celor cu prognostic limitat de viata dar si familiilor lor si din fericire nici nu ar fi greu de realizat. Un spatiu adecvat, o echipa de voluntari si multa, multa dragoste de Dumnezeu si de aproapele. Activitatea centrelor de zi pentru adulti si copii doreste sa redea bolnavilor sansa de a se bucura de fiecare zi de viata, de a fi unii alaturi de altii si de a participa impreuna la activitati recreative. Terapia ocupationala si terapia prin joc reusesc sa atraga pacientii si sa-i faca sa descopere activitati creative (pictura pe sticla, confectionare de felicitari si obiecte decorative, modelare in ghips, desen si pictura). Pe linga ocupatiile creative, bolnavii beneficiaza de o masa calda si de transport intre domiciliu si hospice, de serbarea zilelor de nastere, precum si de alte evenimente muzicale ocazionale sau serbari de Paste si Craciun. Un Centru de zi de tip hospice pentru copii exista in Iasi in cartierul Tatarasi, intr-un apartament inchiriat de inimoasa italianca Stefania de Cesare de la Asociatia „Il Chicco”. De asemnea, trebuie mentionat si faptul ca la Spitalul Orasenesc din Pascani, un medic cu simt managerial, intuind cum ar putea „sufla” reforma medicala in Romania, a transformat un etaj al spitalului in sectie de tip hospice.
Pentru cei care doresc sa „aprofundeze” filosofia hospice, pentru ca este o adevarata filosofie, le recomand site-urile hospice-urilor de la Brasov, Cluj, Timisoara si Bucuresti.

Hospice „Casa Sperantei” Brasov
Hospice „Perspective Medicale” Cluj
Hospice „Casa Milostivirii Divine” Timisoara
Hospice „Sf. Irina” Bucuresti

Lucrand la bibliografia „Lumanarica”, personajul de care m-am indragostit sufleteste, am aflat ca la 1853, la Iasi, se deschidea, in casele lui Petru Mavrogheni, de linga Manastirea Galata, cumparate de Epitropia Spitalelor din Moldova, un ospiciu pentru bolnavii de cancer si fara de leac. In postarea urmatoare, voi reda acest articol din cartea conf dr. Paul Pruteanu, Contributii la istoricul spitalelor din Moldova, Ed. Medicala, Buc.,1957.

5 Răspunsuri to “Frustrarile unui fost calugar franciscan”

  1. marius Says:

    G., asa cum te stiu…nimic pentru tine, totul pentru celalalt…nu te dezminti, un adevarat ucenic al Sfântului Francisc…dacă mergeai la mai-marii oraşului să le sugerezi să bage bani în vreo afacere (pe banii statului) profitabilă (pentru ei), strângeai repede câteva miliarde bune..ce să-i faci? asta e societatea (labila si intoxicata) în care trăim…dacă vrem altceva, nu avem decât sa emigrăm..;-(

  2. Gheorghe Says:

    Cam tirziu, pentru emigrare….. am fost si pe la „ei” si…natura umana este la fel, peste tot in aceasta lume si aceasta viata… sa vedem, a propos de subiect, ce va fi dincolo…. A Dieu!

  3. Oana Says:

    Buna seara,…am gasit pagina d-vstra cautand la google,din Germania dupa cuvintele cheie:„casele de copii” Primaverii, Bucium, Tatarasi sau Sf. Andrei.”,pt. ca ma interesa sa stiu daca orfelinatul din Tatarasi este ingrijit de cei din „afara”, asa cum se fac cu altele din Sibiu si Bucuresti…Din pacate nu gasesc info! Multe fam. private din Germania si-au format o asociatie de oameni cu suflet; care aduna donatii si le trimit in Romania, acolo unde au locuit inainte! Asa cum eu am locuit inainte de Germania, in Tatarasi, Iasi!Astazi s-a difuzat la WDR un reportaj groaznic despre orfelinatele din Iasi prin care se spunea ca EU nu mai ajuta de cativa ani copiii orfani din Romania si astfel m-am trezit cautand in Internet dupa orfelinatul de la Dispecer pe unde treceam cand eram copil! De cativa ani ma preocupa subiectul acesta si dupa vizionarea filmului nu mai pot sa dorm, dovada ca acum la ora 4.00 ora Germaniei va scriu d-vstra intrebandu-va,…cum as putea sa va ajut, sa ma ajutati, sa-i ajut pe acei copii? O data la cateva luni gasesc la usa, de la unii preoti evanghelist sau catolici, mesaje si recipiente din plastic unde toti vecinii mei aduna de prin sifoniere si magazii haine,si lucruri de care nu mai au nevoie, …iar eu de fiecare data ma gandesc la copiii din Romania, orfani! Numai ca, e foarte greu de a pune bazele unei astfel de organizatii, mai ales ca nimeni de acolo nu se intereseaza pt. o astfel de colaborare! Si cel mai greu este transportul, care costa f.mult; dar din informatiile de la celelalte centre private am citit ca se aduna de doua ori pe an banii, din donatii si multa reclama!
    Deci, d-ule calugar franciscan, cu ce as putea sa va ajut?
    Cu stima…o romanca pierduta intre straini!

  4. Gheorghe Says:

    Va multumesc pentru comentariile dvs. dar mai ales pentru disponibilitatea dvs. de a ajuta copiii din casele de copii. Din fericire, in ultimii 10 ani, situatia acestora s-a imbunatatit foarte mult dar asta nu inseamna ca nu se mai pot face lucruri spre binele acestor copii. V-am scris un email in care va propun si citeva directii pe care le-ati putea aborda, de acolo, din Germania.

  5. Pr. Jerome Says:

    Ma bucur ca te-am gasit in sfirsit…
    Pace si bucurie de sarbatori si nu numai…!
    Jerome.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: