Despre 22 decembrie `89

Din nou 22 decembrie. Pe toate mijloacere de comunicare in masa , de 19 ani incoace, se rememoreaza zilele de emotie pe care le-a trait tot romanul, atunci, in decembrie `89 fie ca a fost de o parte sau de alta a “baricadei”. Din pacate, pe radio si televiziuni se arata numai o parte a “baricadei” cu toate ca au fost atunci si de cealalta parte multi adepti care sunt astazi bine merci, in viata si pe “cai mari”.
Pentru a face o legatura cu „tema” blogului, seful Securitatii de la Roman din acele vremuri cind eram filat, intervievat ca sa nu spun interogat, a devenit , dupa `90 sef al unui SRI judetean, acum om de afaceri de succes. Si nu este singurul ….. dar, fiecare cu norocul sau. Daca incerci sa le ceri vreo explicatie despre ce s-a intimplat atunci, te fac sa intelegi ca lumea e condusa de servicii de “inteligenta”, de destepti adica , de la KGB la CIA, trecind prin Mossad si bineinteles Securitate. Asa o fi, stiu ei ce stiu.
Dar daca e vremea rememorarilor, sa vad ce-mi mai aduc aminte din decembrie `89.
Eram in concediu de odihna si, dupa 16 decembrie am inceput sa am o “speranta” auzind despre demonstratiile de la Timisoara de la Europa Libera sau BBC. Erau zile ca de primavara si tin minte ca dupa ce in ziua de 22 decembrie am aflat, pe la ora 10 dimineata ,de la radio ca “tradatorul Milea s-a sinucis” am inteles ca ceva se va intimpa, in sfirsit si in Romania. Ramasesem ultima natie din Europa care mai statea sub jugul rosu. Spre ora 12 radioul si televiziunea au devenit “libere” si se anunta fuga dicatorului. Atunci, in fata televizorului alb negru l-am vazut in direct pe Dinescu, Caramitru si comp. I-am strigat pe parinti si m-am pus in genunchi facindu-mi o cruce mare slavindu-l pe Dumnezeu. Am alergat pe scara blocului, sunind pe la usi, sa anunt vecinilor vestea cea mare si sa deschida televizoarele. Peste tot am fost primit cu oarecare frica si fara prea mare entuziasm. Am plecat sa vad ce se intimpla in oras, la Primaria Roman. Pe drum, din intimplare, ma intilnesc cu secretarul de partid de la sectia fabricii unde lucram si plin de bucurie i-am spus “dle Nicolau a fugit Ceausescu, suntem liberi!”…
Tov secretar Nicolau, cu un brad tocmai cumparat din piata, sub brat, mi-a raspuns, parca-l aud:”Stiu eu tov. Samoila daca e bine ?” Cu fata rosie de furie m-a lasat fara replica si a plecat, spre casa. Cuvintele lui m-au pus pe ginduri si mi-au dat frisoane…. Dar daca nu-i adevarat, dar daca tot „ei” vor invinge….?
In piata Primariei un specatcol parca tras la indigo din alte piete ale tarii…Portrete ale dictatorului aruncate pe fereastre, discursuri pline de emotie si puerile, strigate, pensionari, popi, copii, barbati, femei, adolescenti, gospodine, tigani, gura casca….
Am revenit acasa si am urmarit toata noaptea la TV „revolutia in direct” in paralel ascultind radio Bucuresti, Europa Libera si altele… Auzisem si semnalul de la Radio Iasi care-mi era foarte drag. Clopotele de la Palatul Culturii din Iasi: ”Hai sa dam mina cu mina cei cu inima romana…”
M-am tot framintat ce sa fac cind auzeam chemarile la apararea televiziunii, a radioului a altor “obiective” din Bucuresti. M-am hotarit ca trebuie sa plec la Bucuresti cu primul tren dar… dragostea de Iasi, de Radio Iasi care incepusera sa transmita din 22 decembrie dupa amiaza m-au facut ca a doua zi dimineata sa ma indrept, cu o masina de ocazie, spre Iasi. O zi de primavara cu soare. Pe drum, liniste si pace, inclusiv in jurul antenelor radioului Iasi de la „Penicilina” ce nu pareau a fi pazite mai strasnic decit deobicei. Ajuns la capatul Pacurarilor stapinul masinii de ocazie mi-a urat succes si nu a vrut sa-mi ia bani.
Am urcat la Radio Iasi in dealul Copoului unde fostul redactor sef Grigore Ilisei cu alti citiva colegi au deschis emisia cu o zi inainte. De jur imprejur, pe strazi multime de cetateni. Erau in studiouri Grigore Ilisei, Aurica Popovici, Laurentiu Soitu, Marin Florea, sotii Teodoru, Alexandra Hasan, Lucian Teodosiu, fostul secretar PCR Ion Voicu, care intra pe post cu numele de Cerbu, Ion Maftei, ing. Lupascu,fratii Dascalu si altii de care nu-mi mai aduc aminte acum, pe moment… Radio Iasi transmitea, interpunindu-se transmisiei postului central de la Bucuresti, stiri din zona, interviuri cu personalitati iesene si din Moldova care se declarau de partea revolutiei… In jurul radioului si a Spitalului de urgente iesenii facusera un cordon de “aparare”. Aparare contra cui ? Contra teroristilor, bineinteles pentru ca in radio era déjà un reprezentant al armatei iar seful securitatii judetene tov. Ciurlau venise si el sa se alature „revolutiei”. Celor din cladirea radioului li se aduceau mancare de catre cetateni: cafea, apa minerala…tot felul de bunatati facute pentru sarbatori. In studiouri si pe strazile alaturate era o insufletire si un entuziasm extraordinare. Din cind in cind, in radio isi mai faceau aparitia si diverse personaje cum ar fi fost Doru Tigau care recuperase bijuteriile de la „casa lu` Ghitulica” si le depuse in seiful radioului si care odoare, peste citeva zile, au fost date inapoi „femeii”, un domn capitan sau maior de la armata care a pus cam de prin 23 si citiva militari sa ne “pazeasca” si adusesera si citeva arme cu munitie, ba venisera in vizita, dupa cum am mai spus, si seful Securitatii dl. Ciurlau care era, bineinteles, de partea revolutiei, pronuntindu-se, in direct, pe post, in acest sens. A doua zi, pe 24 decembrie, primisem misiune de la coordonatorii emisiei Grigore Ilisei si Laurentiu Soitu, sa ma ocup cu receptionarea mesajelor pe telefonul “ascultatorului” care era fostul telefon al corespndentului TVR la Iasi si care telefon era cuplat la un reportofon putind astfel sa inregistrez mesajele ascultatorilor. Mesajele inregistrate, de solidaritate cu revolutia, erau fonotecate (cum se spune astazi editate) pastrindu-se numai ceea ce interesa pentru emisie si difuzate pe post. Bineinteles ca fost reporter al unui fost post de radio de propaganda am incercat, nu de putine ori, sa sugerez “linia noua” celui intervievat sau care dorea sa-si exprime opinile, atunci. De asemenea, am telefonat citorva personalitati cultural stiintifice ale Iasului rugindu-le sa-mi dea opinia dniilor lor in legatura cu revolutia. Nu de putine ori am fost refuzat politicos. Am primit si telefoane de amenintare sau pro Ceausescu. Bineinteles ca astfel de inregistrari nu erau luate in considerare sau difuzate. Din 24 seara spre 25 decembrie am receptionat si mesaje de intoxicare, de manipulare sau chiar de amenintare cum ar fi ca o escadrila de elicoptere se indreapta spre Iasi, ca la Constanta a acostat o nava cu teroristi arabi, despre otravirea aductiunilor de apa potabila …etc. Tin minte ca ultimul avertismet imi fusese transmis de o voce feminina foarte ferma si insistenta. Daca prima stire cu elicopterele a fost difuzata pe post si a creat panica dupa aceea s-a hotarit de a nu se mai emite astfel de vesti care ar fi creat panica in populatie. Laurentiu Soitu mi-a recomandat personal sa nu mai fac cunoscute decit lui si lui Ilisei avertizari alarmiste, de acest fel. In ziua de Craciun dimineata dupa avertizarea din ajun cu elicopterele, am fost chemati ”la arme” toti barbatii apti militar din radio si aliniati in fata cladirii. Eram cam vreo 7 intre care si eu. Ni s-a dat un AK cu munitie, comandant fiind Grigore Ilisei care statea sus, pe scari, in fata noastra, cu ochelarii intre dinti si-mi facea impresia ca se cam amuza pe seama emotiilor noastre. Ni s-a spus ca elicoptere silentioase, cu motor ceramic, vor ataca cladirea radioului Iasi. M-am gindit cum e sa mori impuscat si mi-am zis ca nu poate fi asa de chinuitor. Simti o caldura si gata.. Am prins curaj si am reperat un “refugiu” intr-o nisa a cladirii unde m-as fi putut adaposti de indata ce elicopterele vor fi deschis focul. Nedormiti si supraexcitati de evenimente un coleg din formatia de lupta face un atac de panica cu plinsete, ca el vrea sa plece acasa, ca daca revolutia nu reuseste, ca are baiatul care-l asteapta de ziua lui…. Ceausescu inca nu fusese „judecat” si impuscat. Cu arma in mina, in holul radioului, am fost chemati, unul cite unul, sa dam o scurta declaratie daca mai luptam sau nu, dupa care s-au predat armele soldatilor. Cel care avea aceste foi de hirtie si in fata caruia am dat, sub semnatura, aceasta opinie despre „evenimente” era fostul secretar PCR al radioului Ion Voicu. Unul dintre „luptatori”, cel care a facut atacul de panica, a plecat imediat acasa fara a da declaratie scrisa.Eu am scris o fraza, ridicola mi se pare acum, ceva de genul : “voi lupta pina la ultima picatura de singe pentru reusita revolutiei anticomuniste”. Unde or fi acele hirtii ? Astfel, a luat sfirsit si “lupta” contra elicopterelor silentioase ce aveau sa atace radioul Iasi si care nu au mai venit, „lupta” cu arma in mina ce a durat mai putin de jumatate de ora. Din pacate, in alta zona a Iasului, impuscat mortal, se pare dintr-o imprudenta, in acele zile, a fost sotul unei colege. Coca Marina Vlanga-Badea avea sa-si urmeze sotul in vesnicie, eroul post mortem ing. Romeo Badea, de dor si de suparare peste numai citiva ani.
Cam asa am prins eu revolutia din `89 , „in direct”. A fost, o satisfactie pe care, zic eu, am asteptat-o si meritat-o. Pentru aceasta asteptare implinita multumesc lui Dumnezeu. Cine putea sa-si inchipuie, atunci, trecerea noastra prin tunelul tranzitiei la capatul caruia daca deabia se vedea o luminita. Nu am cunostinta daca careva dintre “eroii revolutiei” de la Radio Iasi sa fi primit privilegii sau certificat de revolutionar.
A urmat la Radio Iasi o perioada de liniste si pace pina–n martie `90 cind s-au facut angajarile si cind am fost acceptat ca reporter pina la prima mineriada cind, eram deja promovat redactor-crainic de stiri.
Dupa anul 1990 in radio au venit colegi noi, tineri talentati dar, din pacate, a urmat si o etapa cind suspiciunile de simpatii pro taranist liberale erau subtil sanctionate de conducerea devotata trup si suflet lui Ion Iliescu mai mult chiar decit FDSN-ului sau cum s-a mai chemat pina-n `96 an cind m-am despartit, din proprie initiativa si cu stringere de inima, de aceasta institutie. Dar, despre acestea poate, alta data.

9 Răspunsuri to “Despre 22 decembrie `89”

  1. VIOREL ANDRO Says:

    Da. Ai un talent formidabil , ca eseist esti chiar grozav.
    De ce nu incerci sa publici ceva?
    Elisei a inceput ……si a …..sfarsit cu astfel de gen literar.
    Dar vreau sa fac totusi o REMARCA.
    Pe data de 22.12.1989 pe la ora 13.05 eram in birou cu PENCIUC,PODARU,BARTICEL (normatorul) EU , Dna PASCOTA si cu mai cine crezi? Cu NICOLAU….
    dupa vestile revolutiei……Nicolau a spus „D-le Penciuc , noi am mai prins din astea”……La care Inginerul i-a facut cu ochiul si l-a trimis in oras cu o masina……..
    Cel mai greu si mai dificil dupa REVOLUTIE……..sa zicem asa sunt doar victimele, NEVINOVATE….iar cei care sunt MARII ASASINI sunt complet liberi.
    Am calatorit, din intamplare , cu avionul pe ruta BUCURESTI-ISTAMBUL cu un MARE OM ROMAN………General STANCULESCU. ….Om mare pentru tara asta, o mare rusine pentru ROMANIA.
    Si ca un paradox……….ILIESCU il pune MINISTRU APARARII……

  2. Gheorghe Says:

    Multumesc Viorele pentru complimente. Esti un dragut dar sa pastram totusi masura si considera-ma, in continuare, inginer. Despre Viorel Andro, colegul meu de la tevi, inginer mecanic, s-a facut referire si in dosarul „Calugarul”. Pai cred ca m-am intilnit cu secretarul PCR Nicolau dupa ce-i daduse „liber” Penciuc inginerul.

  3. marius Says:

    frumos, G. un pic de umor, un pic de tensiune, un pic de (auto)ironie… astea erau vremurile..ma regasesc si eu acolo, in cele scrise de tine.. culmea e ca eu, in perioada aceea, am pazit…biblioteca!!!!🙂 ..tot ca si tine, am asteptat elicopterele silentioase pline de teroristi arabi (de ce arabi si nu rusi, spre exemplu??, asta ar trebui intrebat taranul kgb’ist de iliescu..sau poate „prietenul” tau din securitatea roman..:-))…), tot ca si tine am beneficiat de simpatia populara (mamici si bunici care ne aduceau sarmalute, noua, „revolutionarilor” cu cocarda tricolora in piept, si care, culmea, chiar ne pregateam sa murim pentru revolutie), tigari „carpati” scoase atunci de pe bancul de lucru al fabricii iesene „libere”. da, din nefericire, si eu ca si tine, nu am stiut sa profitam de revolutie. nu am facut altceva decit sa ne construim o cariera, fara a avea curajul (si nesimtirea) de a ne catara. iti recomand un film, l/am vazut de curand si pot spune ca iti schimba modul de a privi lucrurile din tara asta (nu ca nu am fi stiut ce se intampla de fapt, ci pentru ca in acel film sunt perfect spuse).. se cheama „ticalosii” si e dupa romanul lui dinu sararu (fiica’sa parca e prin radio bucuresti, daca nu ma insel) „ciocoii noi cu girofar”. din nou iti spun, frumos scris. mi’ai adus aminte de momentele alea.. sarbatori cu bine!!

  4. Gheorghe Says:

    Sa nu-ti para rau ca „nu am stiut sa profitam de revolutie „! Daca am fost „trasi pe sfoara”, atunci, e mai putin important. In fata lui Dumnezeu am fost cu constiinta curata si cum spui tu, eram pregatiti de „fapte mari”. Acum, acele timpuri sunt istorie chiar daca, inca, nedescifrata . Slava Domnului ca nu mi-a trebuit mult timp, dupa evenimente, sa-mi dau seama ca fusesem un simplu actor amator intr-o piesa jucata de bobor dar regizata magistral de la „centru”.

  5. Ioan Says:

    Domnu Viorel, orasul din Turcia se numeste IstaNbul. Deci nu cu M.
    Numai bine.

  6. Mika Says:

    Fac un fel de sondaj. L-am auzit pe Victor Stanculescu intr-un interviu la Realitatea spunand ca, daca ar fi sa schimbe ceva „atunci”, ar fi inchis televiziunea. Dvs ce parere aveti? Ce ar fi fost fără televiziune în 89? Lucrez in media si in paralel am un blogusor pe care imi exersez imaginatia si framantarile. Am 25 de ani, deci mult prea putini sa pot cunoaste raspunsul la intrebare. Asa ca cer opinii.

    Va multumesc anticipat.

  7. Gheorghe Says:

    Este clar ca TV , atunci, a fost un instrument de manipulare psihologica a maselor. A fost o „arma psihologica” de care ‘boborul” si-a dat seama mult mai tirziu. Daca Stanculescu ar fi inchis, in acele zile, Tv cred ca se gindea la o dictatura militara pina ar fi fost gasita o solutie la inlocuirea lui Ceausescu dar cum „revolutia” fusese comandata de la Moscova si Washington a trebuit sa se arata si prin radio-tv, ca a fost o miscare spontana a maselor nemultumite de dictatura ceausista ceea ce era, in parte adevarat.

  8. Ce ar fi fost fără televiziune în 89? | BLOG DE FEMEIE LIBERĂ Says:

    […] Gheorghe îmi răspunde: […]

  9. Culai Says:

    Păcat că nu s-a continuat acest Subiect, căruia ar trebui să i se dea un titul a la MRSO1917… D’un par egzamplu: Malea Loviluţie Fliptulistă din Ignat 1989 etc. etc. etc.
    Cu, drept Motto: „Mircea, fă-te că scrii!…” (apud JanCararbitru, în direct, pe TV, pe şestache)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: