Paul Teodorescu (1903-1977) – preot providenţial

“Şi zicând acestea, [Iisus] a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” Ioan 11: 43-44

Învierea lui Lazăr este una din minunile lui Iisus, consemnată numai în Evanghelia după Ioan (11:1-46), în care Iisus îl aduce la viaţă pe Lazăr din Betania, la patru zile după înmormântarea acestuia. La două mii de ani distanţă de această întâmplare din Betania, la Târgu Frumos, un pitoresc târguşor moldovenesc, în Anul Domnului 1941 un ucenic al învăţăturii lui Iisus, Părintele Paul Teodorescu avea să-l scoată la viaţă, dintr-o groapă comună plină cu cadavre în putrefacţie, pe un alt „Lazăr”, un tânăr evreu al cărui nume cronicile vremii, din păcate, nu l-au reţinut.
După pogromul de la Iaşi, două trenuri pentru marfă încărcate cu bărbaţi evrei au fost formate în gara Iaşi cu direcţia lagărului de detenţie de la Călăraşi, Ialomiţa. Pe o vreme toridă de vară, deportaţii lipsiţi de apă, înghesuiţi, fără aer au fost purtaţi în batjocură, din staţie în staţie, fără să primească un cât de mic gest de omenie. Au murit sufocaţi şi însetaţi, în marea lor majoritate. Alţii şi-au pus singuri capăt suferinţelor, încercând să „evadeze”, împuşcaţi de gărzile trenurilor. Supravieţuitorii, mulţi dintre ei şi-au pierdut minţile. Doar un singur tren cu evrei de la Iaşi a ajuns, mai mult decât înjumătăţit ca număr de călători, la destinaţie şi asta numai datorită intervenţiei providenţiale, miraculoase a şefei Societăţii locale de „Cruce Roşie” din oraşul Roman. Viorica Agarici, o nobilă doamnă din înalta societate a urbei, a cerut, cu fermitate şi autoritate administraţiei locale şi militare, ca evreii din acel „tren al morţii” să primească asistenţa umanitară pe care „Crucea Roşie” era obligată să o dea, fără nici un fel de discriminare.
La Târgu Frumos, la aproape două zile de la plecarea trenului din Iaşi, au fost descărcate din vagoane sute de cadavre ce au fost îngropate, în mare grabă datorită mirosului insuportabil răspândit de descompunerea acestora, într-o groapă comună, în cimitirul evreiesc din localitate. Pronia Cerească a vrut ca în acea zi, la acea oră preotul paroh din comuna Războieni, Părintele Paul Teodorescu să se pornească spre târg, cu trăsura, la piaţă pentru cumpărături, neînchipuindu-şi că avea să fie o zi cu totul deosebită din viaţa sa.
După cum avea să declare el însuşi în anul 1945, în faţa „Tribunalului poporului”, s-a luat, mai mult din curiozitate, pe urma căruţelor şi a camioanelor care duceau cadavrele de la gară la cimitirul evreiesc. Acolo, la marginea gropii din care venea o putoare de hoit insuportabilă, Părintele Teodorescu aude, de undeva din hăul întunecat un geamăt şi un glas abia percepute: „Mor, mor!”. Era strigătul unui tânăr în agonie peste care fuseseră aruncate claie, o grămadă de trupuri fără viaţă, gata de îngropăciune. „Mortul”, care striga după milostivire a fost cu greu scos din groapă, numai la porunca autoritară, moralizatoare şi insistentă a preotului către supraveghetorii nemţi aflaţi în cimitir dar şi către doi localnici ţigani, cărora le-a şi plătit o sumă de bani, pentru scoaterea din mormânt a nenorocitului ce urma să fie îngropat, de viu.
Iată faptele de atunci, aşa cum le-a pus pe hârtie, câţiva ani mai târziu, Părintele Paul Teodorescu:

“Asupra celor întrebate cu privire la cele petrecute când au venit vagoanele cu evrei la Tg. Frumos în anul 1941, luna Iulie, declar următoarele:
Într-una din zile m-am dus la Tg. Frumos după cumpărărturi. La intrarea în târg am auzit că în gară a venit un tren cu evrei deportaţi din Iaşi şi că le face o triere, întrucât sunt mulţi care au murit în vagoane. M-am abătut la gară care era în drumul meu, dar înainte de a intra în incinta gării am fost oprit de un soldat german. Am întors trăsura şi am plecat în târg, prin piaţa târgului pe unde trecea camionul care transporta cadavrele din vagoane. Din curiozitate am urmat şi eu camionul până la cimitirul evreiesc, unde se înmormântau aceste cadavre. La uşa cimitirului am găsit doi ostaşi români pe care i-am întrebat dacă pot să intru şi eu în cimitir, să văd ce se petrece acolo. Soldaţii români mi-au declarat că ei patrulează pe străzi şi aici au venit şi ei ca şi mine, iar acolo ei n-au nici un rol. Am intrat deci în cimitir şi am mers drept la groapă. Groapa era de circa 20 metri lungă, 2,5 metri înaltă, şi tot cam atât de largă. În capete groapa era aproape plină de cadavre, iar la mijloc trecută de jumătate. În partea de nord a gropii, la distanţă de vreo 10-15 m, erau vreo 10-15 băieţi evrei din Tg. Frumos, culcaţi pe iarbă jos. M-am dus la ei, i-am mângâiat fiindcă erau înspăimântaţi de spectacol, ba se temeau că la terminarea transportului de cadavre îi va împuşca şi pe ei. Am mers în jurul gropii, deşi era greu să te apropii din cauza mirosului, cadavrele majoritatea fiind descompuse, şi deodată am auzit: „Mor, mor!”. M-am adresat acestor tineri evrei şi discuţia a decurs în felul următor: „Voi băieţi! Voi nu auziţi ceva, parcă strigă unul din groapă?”.”Da, şi nouă ni se pare că strigă şi dacă strigă ce putem noi să facem?” „Să-l scoateţi afară!”, am zis eu. „Dar cine se vâră în groapă? Are să zică că noi furăm morţi şi ne împuşcă tot atunci.”. „Dar cine este aici mai mare?”, am întrebat eu. „Uite, subofiţetul ăsta neamţ, care se apropie”. Evreii s-au depărtat şi subofiţerul neamţ a venit la mine şi m-a întrebat în limba lui ce vreau eu? I-am răspuns că în groapă este un om viu şi ar trebui scos afară. „Dar ce eşti dumneata?”. „Eu sunt preot ortodox român şi nici o religie din lume nu aprobă ca un om să fie îngropat de viu”. Atunci, subofiţerul neamţ mi s-a adresat într-o românească perfectă: ”Să-ţi fie ruşine obrazului!” În loc să-i replic, l-am întrebat: „Dumneata ştii româneşte, unde ai învăţat?” Mi-a răspuns că a făcut şcoala superioară de comerţ la Timişoara sau Sibiu, nu-mi aduc bine aminte. Din nou i-am propus să aprobe scoaterea din groapă a celui ce începuse să strige acum mai tare. Mi-a repetat aceleaşi cuvinte „Să-ţi fie ruşine obrazului!”. Atunci m-am îndârjit şi i-am spus că nu plec până nu-l scot afară pe cel viu. „Ca să poţi pleca mai repede, îţi dau voie să-l scoţi tu!” În acel moment el s-a depărtat de groapă cu încă trei soldaţi germani, care veniseră la noi şi care asistaseră la discuţie. Ziceau că nu pot suporta mirosul. Am convenit cu tinerii evrei şi am plătit la doi ţigani care au înlăturat cadavrele, care erau peste cel viu, vreo opt la număr, acesta fiind tocmai în fundul gropii, fiind adus în primul transport de dimineaţă. Toată această întâmplare a fost între orele 2-4 p.m. Cam două ore a durat târguiala cu neamţul, cu ţiganii şi operaţia de sub cadavre. În sfârşit a fost scos afară, era în pielea goală şi pentru că era plin de noroi şi murdărie, i s-a dat apă să se spele. Mortul înviat a refuzat să bea apă – a băgat însă pumnii în căldarea cu apă rece şi a cerut lapte ceea ce s-a şi adus. După aceasta i s-a dat nişte rufe de la morţi. A fost îmbrăcat şi suit în camionul care venise cu alt transport de cadavre, de la gară. Timp de 2 ore cât am stat acolo, n-am mai auzit să fi strigat vreunul din groapă. Dealtfel cadavrele erau majoritatea înegrite şi intrate în putrefacţie.
(Extras din depoziţia nr. 52 a martorului preot Paul Teodorescu, audiat în ziua de 20 Iunie 1945, de către Acuzatorul Public Dumitru Săracu.)

Viaţa şi activitatea pastorală a Părintelui Paul Teodorescu sunt cuprinse în câteva rânduri scrise de distinsa sa fiică, dr. Laura Teodorescu, medic specialist din Roman, astăzi octogenară. Mulţumesc şi pe acestă cale Doamnei doctor pentru scrisoare cât şi pentru cele două fotografii ce-l înfăţişează pe Părintele Teodorescu.

Pr. Paul Teodorescu (1903-1977)

Preot Paul Teodorescu (1903 – 1977) schiţă biografică

Realaţii cu privire la viaţa şi activitatea preotului Paul Teodorescu născut la Obârşia, fostul jud. Romanaţi, la data de ? octombrie 1903. A efectuat seminarul ortodox la Râmnicu Vâlcea, Oltenia. A profesat ca învăţător la Borşa, jud. Maramureş până în 1925 când s-a căsătorit şi a fost hirotonosit ca preot paroh la biserica din satul Tisa, lângă Sighetul Marmaţiei. A funcţionat acolo ca preot paroh şi învăţător până în 1938 când s-a transferat, în 1938 septembrie, în jud. Iaşi, la parohia Războieni ca preot şi învăţător împreună cu soţia şi fiica. Teologia a făcut-o la Cluj până în 1930, perioadă în care a dat diferenţa de şcoală normală la Sighet şi gradul II, ca învăţător la Oradea, în 1936. La Tisa cu ajutorul enoriaşilor şi autorităţilor a construit biserica de la Tisa. Din septembrie 1938 şi până în decembrie 1971 a funcţionat ca preot paroh la biserica din Războieni Iaşi şi ca învăţător, până la sfârşitul războiului. A construit o biserică în Valea Oilor, com Bălţaţi cu ajutorul enoriaşilor şi autorităţilor. În timpul celui de al II-lea război mondial, cu ocazia pogromului de la Iaşi, la Târgu Frumos a salvat de la moarte un evreu aruncat de viu în groapa comună de la Tg. Frumos. După război, a fost membru al Consistoriului eparhial al Mitropoliei Moldovei şi econom stavrofor; a fost protopop al Protoieriei raionului Târgu Frumos. A fost primar, în 1947-1948 pe vremea foametei, în comuna Războieni, unde n-a murit nimeni de foame.
A crescut unicul copil, o fiică, care a ajuns medic specialist. A fost apreciat şi respectat de enoriaşi şi a avut consideraţia celorlalte confesiuni religioase cu care a avut o colaborare amiabilă. A decedat la Roman, bolnav, în 1977, noiembrie.

11 mai 2011 (ss) Laura Teodorescu.

Pr. Paul Teodorescu (1903-1977)

Pr. Paul Teodorescu (1903-1977)

În loc de POST SCRIPTUM
Istoricului israelian, de origine ieşeană Jean Ancel (1940-2008) are o cu totul altă variantă despre staţionarea „trenului morţii” în Târgu Frumos şi despre cele întâmplate, atunci. Ancel spune că în acele zile, cu acel tren nu a fost nici un militar german, că în Târgu Frumos şi nici în cimitir nu s-ar fi aflat picior de neamţ. Recunoaşte fapta umanitară a preotului român ortodox Teodorescu dar, consideră că acesta a dorit, prin declaraţia dată în faţa acuzatorului, să-şi apere mai degrabă prietenul, pe primarul târgului, pe nume Totoescu. De asemenea, Ancel ne mai spune că banii, 500 de lei, daţi ţiganului Vasile Mandache poreclit Călimbaru pentru a scoate „mortul” din groapă, proveneau de la un evreu localnic, Solomon Avram zis şi Pescarul. Cutremurătoare este menţiunea lui Ancel din care aflăm, potrivit unor surse locale, evreieşti, că sărmanul „mort-înviat”, salvat din groapă de preotul Teodorescu şi trimis de la cimitir, cu un camion la gară, a fost împuşcat de cum a ajuns, de poliţistul Botez. Astfel, cu câteva ore de viaţă furate morţii, sărmanul „Lazăr” se reîntoarcea, de astă dată chiar mort, în groapa din cimitirul evreiesc de la Tărgu Frumos. Potrivit declaraţiei scrise a martorului Vasile Mandache-Călimbaru era ziua de marţi, 1 iulie 1941 când, spre ora 7 seara s-au pus paie şi s-a turnat benzină peste cadavrele din groapă, din dispoziţia primarului Totoescu, pentru a fi incinerate şi apoi resturile îngropate.
Din păcate, după cum lesne se vede, inadvertenţele şi polemicile istorice legate de acele zile nefaste ale verii anului 1941, nu lipsesc.

Note:
Matatias Carp, Cartea Neagră. Suferinţele evreilor din România în timpul dictaturii fasciste 1940-1944, vol. II, A. Pogromul de la Iaşi, Ed. Dacia Traiana, Buc., 1948 p.127-128 u.
Brînduşa Costache, ş.a, Problema evreiască în Romania modernă. Atitudinea B.O.R. În: Tabor, nr.5, aug 2010
A. Kareţki, M. Covaci, Zile însîngerate la Iaşi 1941, Ed. Politică, Buc., 1978 p. 98
„40 de ani de la Pogromul din Iaşi” În: Revista Cultului Mozaic, An.XXVI, nr. 486, 1 iulie 1981 p. 3
„Preotul Teodorescu şi germanii” În: Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941, Hasefer, Buc., 2005 p. 242-244
Radu Ioanid, Holocaustul în România: distrugerea evreilor şi romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, Ed. Hasefer, Buc., 2006 p. 122-123 p. 114

Teodorescu1

Teodorescu2

Teodorescu3

Anunțuri

Un răspuns to “Paul Teodorescu (1903-1977) – preot providenţial”

  1. culai Says:

    Extraordinari, aceşti Oameni care au sărit în ajutorul semenilor!
    Credinţele (indiferent de semn sau vechime) n-au făcut decât să-i învrăjbească – vorba bunicului David (nu al meu, ci al lui Ion Creangă!) – pe „cei slabi de minte, însă tari de vîrtute”…
    Câţi preoţi, profesori, învăţători şi mai ales simpli oameni, fără nume şi meserii, n-au sărit totuşi în ajutorul acelor năpăstuiţi… Numai Unul, al nostru, al tuturora Dumnezeu, va discerne, la Ultimu-I Judeţ…
    Nu mai continui: cine are minte de priceput, pricepe!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: