Calvarul unor adolescenţi

În primăvara anului 1959 Securitatea fostei regiuni Bacău aresta 9 elevi  de la Liceul „Roman-Vodă” din Roman pentru delictul de uneltire contra orânduirii sociale. Din cei 9 elevi arestaţi, unul avea să fie eliberat imediat. Ceilalţi 8 au fost judecaţi, în regim de urgenţă, de către Tribunalul Militar Iaşi şi condamnaţi la ani grei de închisoare corecţională, între 10 şi 6 ani. Dosarul procesului penal cuprinde 3 volume, cu peste 2 mii de file şi poartă numele „Axinte Dragoş şi alte 7 elemente”. Celelalte „7 elemente” erau colegii de liceu ai lui Axinte Dragoş, considerat cel mai bun elev al clasei şi liceului, Savici Ştefan, Popovici Vasile, Ciorneschi Liviu, Milică Corneliu, Mocanu Adam, Bliderişanu George, toţi în ultima clasă de liceu şi, cel mai mic dintre ei, în prima clasă de liceu, Dîscă Andrei. (în foto)

andrei_disca

Citind cele trei volume ale Procesului, am remarcat personalitatea fostului „roman-vodist”  Dragoş Axinte, astăzi trecut în lumea umbrelor. Între altele, acesta îşi dorea foarte mult şi s-a pregătit pentru aceasta, să ajungă în USA, via portul Constanţa după care, în libertate, să devină… crainic la Radiourile „Europa Liberă” sau „Vocea Americii”. A parodiat, în orele de curs şi pauze, cu o claritate şi o luciditate curajoase şi inteligente noua orânduire populară, imnul de inspiraţie sovietică, propaganda de partid, sovietizarea ţării. A fost un adevărat leader de opinie în liceu, a pus bazele unei organizaţii clandestine numită ASTCA (Asociaţia Ştiinţifică a Tinerilor Chimişti Amatori), cu scopul de a constitui un laborator pentru studierea chimiei.

Mezinul lotului, Dîscă Andrei, pe lângă atitudinea ostilă faţă de noul regim popular, faţă de URSS, s-a declarat monarhist, admirator al regelui Mihai şi-a apărat cu curaj biserica catolică din care provenea, supusă, atunci, în România, persecuţiilor prin preoţii săi calomniaţi şi încarceraţi. Într-o perioadă când a fi credincios practicant era un delict sancţionat aspru, Andrei Dîscă a vorbit cu curaj, în faţa clasei, despre Dumnezeu şi credinţă, îndemnându-şi colegii catolici la rugăciune înainte de culcare, la internatul unde locuia şi, dimineaţa, în clasă, înaintea începerii orelor de curs. Şi Andrei Dîscă se află astăzi în Ceruri alături de Dragoş Axinte.

Nu mai puţin impresionante sunt mărturiile de demnitate, suferinţele fizice şi morale suportate de aceşti copii şi adolescenţi în puşcăriile prin care au trecut sau lagărele de muncă.

Mai jos, cine doreşte, poate citi volumul 2 al Dosarului penal, o poveste dramatică de viaţă, de neimaginat.

Urmează un text semnat şi publicat de dl. Iulian Bliderişanu, nepotul unuia dintre cele „7 elemente”, dl. George Bliderişanu.

Sunt elev în clasa XI-a A, secţia matematică-fizică a Liceului “Roman-Vodă” din Roman. De la bunica mea, dar mai ales de la tatăl meu, Dan Bliderişanu, profesor, am aflat de unele întâmplări nefericite petrecute între anii 1957-1963, cărora le-au căzut victime elevi merituoşi, de vârsta mea, şi cărora li s-au intentat un ruşinos proces politic. Acesta, prin urmările nefaste, a marcat destinul a două generaţii în familiile lor.

Unul dintre elevii minori la acea data, a fost şi unchiul meu, George Bliderişanu, fratele tatei. Iată cum s-au petrecut lucrurile cu… 42 de ani în urmă.

Fostul director al Liceului „Roman-Vodă” la acea vreme, bănuit de o activitate legionară în trecut, este şantajat şi, la sesizarea profesorului Alecu (sic!) Cojocaru – diriginte, în legătură cu denaturarea de către elevi a textului Imnului de Stat, a anunţat organul de securitate.

Se pare că datorită acelui teribilism specific adolescentin, se parodiase „Te slăbim Românie”, se spuseseră bancuri cu şi despre ruşi, se lăudaseră performanţele tehnice occidentale, cu bruma de informaţie de la acea vreme.

A început agitaţia tipică organelor de represiune, cu întregul ei cortegiu de anchete, declaraţii şi ameninţări, urmate de excluderea din U.T.M. şi exmatricularea din şcoală. Ulterior, într-o dimineaţă, la orele 4, cinci persoane de la Securitate au dat buzna în casă, au făcut o percheziţie şi l-au luat pe George (viitorul meu unchi). Este transportat, în dubă, împreună cu alţi colegi, toţi legaţi la ochi, la Securitatea din Roman, apoi la Bacău, unde se deplasează pentru a judeca Tribunalul Militar din Iaşi.

Elevii din Roman au fost încadraţi în art. 209 punct 2 litera A – uneltire împotriva siguranţei statului democrat-popular, fiind acuzaţi şi de difuzara unor bancuri despre marele popor sovietic eliberator. Lui George, fratele tatălui meu, i s-a imputat elogierea tehnicii americane (satelitul american, superior celui sovcietic) şi, fiind considerat doar tăinuitor, i s-a dat un minum de pedeapsă: 6 ani închisoare.

Recursul a fost un moment de speranţă pierdută, avocatul nereuşind să apere nişte copii nevinovaţi; zarurile fuseseră aruncate, soarta copiilor din Roman pecetluită.

În 3 ani şi 4 luni, unchiul meu, George Bliderişanu, a trecut prin închisorile: Gherla, Jilava, Balta Brăilei şi Periprava-Grind.

În aceiaşi situaţie au fost şi ceilalţi colegi ai săi: Liviu Ciornenschi, Ştefan Savici, Doru Axinte, Andrei Dâscă.

Suferinţă fizică, umilinţe de tot felul, batjocură. În dimineaţa procesului li s-a mai luat o ultimă declaraţie, dictată: „Subsemnatul, recunosc că…” după care li s-a spus: „Acum mergem în faţa judecătorului. Vei menţine aceiaşi declaraţie. Altfel, te întorci la noi şi,… hora continuă şi,… crede-mă, mi-e milă de tinereţea ta!”.

Aflat în sala de şedinţe, tatăl meu, atunci copil de 14 ani, alături de părinţi, şi-a văzut fratele care, la întrebarea: „inculpat, recunoşti că ai ştiut… şi ai tăinuit…”, a întors capul spre ai lui, a pus neputincios bărbia în piept murmurând: „Recunosc!”.

După pronunţare, băieţii fiind escortaţi, tatăl lui George, se strecoară şi, din mers, umăr la umăr, îl întreabă: „Ce-ai făcut, măi băiete? Acum, în instanţă era momentul, să spui adevărul”. Un singur răspuns, printr-un gest edificator: înşurubarea pumnului sub maxilar. „M-am gândit că sunt tânăr şi voi rezista”- mărturisea George. Un singur aspect al comportamentului sadic în timpul unei anchete. Cel anchetat şi molestat, uneori în stare de semiconştienţă, era trimis să-şi aleagă un baston şi să-l înmâneze unui bătăuş, bestie care radia batjocoritor. În ultimul an de detenţie, o ciocolată primită într-un pachet şi tăiată bucăţele a ajuns, prin gaura de la uşă, la colegul său Andrei, care făcea temniţă grea, fără drept de alimente. Andrei Dâscă a fost închis şi cu reputatul Alexandru Zub – profesor universitar la Iaşi. „Trei ani şi jumătate ochii mamei mele n-au cunoscut decât lacrimi”- mi-a spus tata, fiind zilnic încurajată de soţ. Acesta, aflat în audienţă la Bucureşti, s-a adresat astfel: ”Tovarăşe procuror-general, am venit la Dv. să mă arestaţi în schimbul libertăţii copilului meu; i-am dat o educaţie greşită; l-am învăţat să iubească adevărul şi dreptatea, să fie cinstit şi demn. Dacă se eschiva, ca unii dintre colegii săi, acum era student. Poate sunteţi părinte. Vă rog insistent să dispuneţi revizuirea dosarului cu elevii de la Roman. Dacă copilul meu se face cu adevărat vinovat, să suporte în continuare consecinţele, însă dacă se constată că s-a exagerat şi este nevinovat, convingerea mea, atunci să fie imediat eliberat, deoarece după trei ani se suferinţă este deja crimă.”

Neaşteptat, se primeşte o adresă, iar la un interval de două săptămâni George a venit acasă şi, odată cu el, toţi ceilalţi colegi. Copiilor, acum tineri de 19-20 de ani, la ieşire li s-a dat o nouă condamnare, ce „justifica” perioada de 3 ani şi 4 luni, cât durase detenţia.

„Statutul” de deţinut politic al fratelui său l-a costat şi pe tatăl meu, pe atunci elev de liceu; compasiune din partea unora, maliţiozităţi din partea altora, mici apropouri… la şcoală, dar şi solidaritate umană, prietenie, un gând bun, o încurajare din partea OAMENILOR.

„Uneori simţeam că sunt evitat, dispreţuit chiar şi, purtând stigmatul vinovatului fără vină, sufeream din cauza conştientizării nevinovăţiei fratelui şi a neputinţei de a-l ajuta, de a linişti, calma durerea ce ne lovise”, mi-a mărturisit tata.

La prima sesiune a examenului de maturitate (bac-ul de astazi, dar la 7 materii, Economia politică şi Socialismul ştiinţific fiind la mare „cinste”, uneori hotărând soarta examenului), tatăl meu n-a avut nici o şansă: preşedintele comisiei fusese bine instruit de către reprezentantul Partidului şi al Securităţii. „La a doua sesiune, Dumnezeu a făcut ca doi dintre profesorii examinatori, care fuseseră şi prima dată, să se solidarizeze, să influenţeze şi restul comisiei”. Cu diploma de maturitate în buzunar, tânărul absolvent gândea că „ieşind” din Roman îşi va pierde urma, nu va mai avea probleme de dosar în iureşul unui centru universitar. Nu putea bănui că în faimosul Târg al Ieşilor, fostă capitală a Moldovei, cu aşa încărcătură de istorie şi cultură naţionale, tocmai la istorie-filosofie, o pasiune veche de-a tatei, va fi din nou lovit sub centură, centura”strânsă” a luptei ce clasă, de tip bolşevic. Nici nu îndrăznise să gândeasă la admiterea la facultatea de limba franceză, limbă occidentală a unui stat capitalist. Trebuia „origine sănătoasă”, ce mai! Se prezentă deci la facultatea de istorie-filosofie, unde, în ziua probei scrise, secretara, cu o ezitare în glas, îi pune dosarul în mână, spunându-i: „Vi s-a respins dosarul.” Fără comentarii. Îndurerat şi revoltat, tatăl meu a plecat la rude, în Bucureşti… să se îndepărteze de Roman,… de Iaşi, oraşe pe care nu le iubeşte,… le venerează. După un an, nu a mai scris în actele de înscriere la facultate despre condiţia de deţinut politic a fratelui său şi, astfel, a intrat, student, la I.S.E.P. George, fratele fără noroc, l-a vizitat însoţit de mama lor care, fireşte, văzându-i îmbraţişaţi, a izbucnit în plâns.

Separeul unui mic bar, în Bucureşti, (Podgoria). Doi fraţi se privesc după… o „pauză” de trei ani şi jumătate. După suferinţe şi umilinţe se privesc în ochi, cu mâinile pe umerii celuilalt, bărbăteşte:

-Băiete, spune tata, în fond ce-ai făcut, pentru ce-ai pătimit aceşti ani? -Nu ştiu, aşa a fost să fie! Dumnezeu ştie!

(Text semnat de Iulian Bliderişanu şi extras din volumul: Rusan, Romulus, Exerciţii de memorie, Fundaţia Academia Civică, Buc., 1999  pp.291-294)

fca9f0445ea7155aff7942b327663880-5790572-700_700

TRIBUNALUL MILITAR M.U. IAŞI

În deplasare la Bacău

SENTINŢA Nr. 401

Astăzi 30 iunie 1959

Tribunalul Militar M.U. Iaşi s-a întrunit în şedinţă publică pentru a judeca pe:

4. Civ. DÎSCĂ ANDREI – fiul lui Petru şi Maria, născut la data de 27 ianuarie 1942 în comuna Butea, raionul Tîrgu Frumos, reg. Iaşi, elev, necăsătorit, fără avere personală, serviciul militar nesatisfăcut, nu a mai fost condamnat, studii 7 clase elementare şi 3 clase medii, fost membru U.T.M., originea socială ţăran mijlocaş, cu ultimul domiciliu în comuna Butea, raionul Tg Frumos, reg. Iaşi, învinuit pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a  C.P.

Inculpatul Dîscă Andrei – fiind coleg de clasă cu ceilalţi inculpaţi în mai multe rânduri s-a manifestat duşmănos împotriva regimului democrat popular din R.P.R., afirmând faţă de mai mulţi elevi că ştirile publicate în presă şi la radio în legătură cu procesul preotului Santa Antal sînt false deoarece statul ar fi intenţionat prin aceasta să compromită religia catolică, lucru ce însă nu va reuşi să-l facă, afirmînd totodată că „statul ar fi un duşman al religiei”. De asemeni, în unele discuţii a minimalizat rolul U.R.S.S. în cel de-al doilea război mondial, atribuind meritul înfrîngerii fascismului puterilor imperialiste. În plus de aceasta, inculpatul a elogiat trecutul şi monarhia cât şi realizările tehnice şi modelul de viaţă în ţările capitaliste, minimalizând rezultatele obţinute în ţările socialiste. În rândul elevilor a propagat cultul catolic, scoţînd în evidenţă aşa zis superioritatea acestui cult. Tot în cadrul unor discuţii a afirmat că „într-un eventual război mondial ţările capitaliste vor ieşi învingătoare, deoarece au nivelul tehnic şi un potenţial de război mai ridicate decât Uniunea Sovietică.” Faptele de mai sus sînt dovedite pe deplin atît cu recunoaşterea inculpatului (f. 162-169 şi 284) şi cu arătările martorilor.

Cu unanimitate de voturi făcînd aplicaţiunea art. 209, pct. 2 lit. a C.P. şi acordarea de circumstanţe atenuante, condamnă pe Dîscă Andrei la 9 (nouă) ani închisoare corecţională şi la 5 (cinci) ani interdicţie corecţională, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

Interdicţia corecţională constă în suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 58 şi 3 C.P. Conform art. 25 pct. 6 C.P. se dispune confiscarea totală a averii personale a condamnaţilor, cu respectarea dispoziţiunilor art. 30 şi urm C.P.

Il obligă să plătească statului 300 (trei sute) lei cheltuieli de judecată. Se socoteşte detenţiune preventivă de la 29 aprilie 1959. Dată şi citită în şedinţa publică astăzi 30 iunie 1959, la Bacău.

Disca

(Cu unanimitate de voturi: sentinţe politice / adunate şi comentate de Marius Lupu, Cornel Nicoară şi Gheorghe Onişoru – Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 1997  pp,314-315)

698209908695602683398683-6064079-1000_1000

„DÂSCĂ, Andrei P. Născut la 27 ianuarie 1942, în comuna Butea – Iaşi. Elev la liceul „Radu Vodă”(sic!) din Roman. împreună cu mai mulţi colegi (Ciorneschi Liviu, Bliderisanu George, Axente Doru, Savici Stefan şi alţii) a parodiat imnul „Te slăvim Românie”. Arestaţi la 29 aprilie 1959 de Securitatea Bacău, în urma sesizării dirigintelui Alecu (sic!) Cojocaru. Torturaţi cu cruzime la Securitatea Roman şi Bacău, copiii au fost obligaţi să recunoască şi alte acuzaţii: ascultă şi comentează ştirile de la posturile de radio capitaliste, comentează
procesul preotului Santa Antal ca pe o înscenare şi apreciază că statul este duşmanul religiei, admiră realizările tehnice ale ţărilor capitaliste şi bunăstarea din vremea regimului monarhic ce înfăptuise România Mare. Condamnaţi de Tribunalul Militar Iaşi la pedepse cu
închisoarea între 7 şi 10 ani (sentinţa 401/30 iunie 1959). Au trecut prin penitenciarele Jilava, Gherla şi lagărele de muncă silnică din Bălţile Dunării. Graţiaţi după 3 ani.”

(Ioniţoiu, Cicerone, Victimele terorii comuniste: [vol.3] : Dictionar
D-E, – Bucuresti : Masina de scris, 2002)

victimele-terorii-comuniste-dictionar-s-p11126-0

Unul din martorii acuzării în procesul „Lotului celor 8 elevi de la liceul „Roman-Vodă” din Roman”, Olaraşu V. Ioan, coleg cu Andrei Dîscă, declara, cf.  Proces-Verbal de interogator luat de Securitate, la data de 25.04.1959. / Dosar penal, cota CNSAS: P 013840-001

„În cadrul liceului de băieţi nr.1 unde a funcţionat [Dîscă Andrei] anul trecut, acesta a fost un propagandist convins al acestui cult [catolic], ţinînd diferite discursuri religioase în faţa clasei, prin care căuta să scoată în evidenţă superioritatea cultului catolic faţă de celelalte culte. Totodată obliga pe elevii catolici să facă rugăciuni seara la culcare şi dimineaţa înainte de a intra la ore.”

Preotul romano-catolic Şanta Anton (Antal) s-a născut la 5 iunie 1928 în Szabadbatyan, azi Ungaria, fiul lui Ion şi Magdalena, cu ultimul domiciliu, înainte de arestare, în Sândomenic nr. 988, fostul raion Ciuc. A fost arestat de către Securitate la 26 noiembrie 1958 sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. Prin sentinţa 526/1958 a Tribunalului Militar Cluj a fost condamnat la 12 ani închisoare corecţională. A trecut prin închisorile şi lagărele de muncă de la Târgu-Mureş, Salcia, Giurgeni, Ostrov. A fost eliberat, prin graţiere, la 2 august 1964 şi a locuit în oraşul Târgu Mureş. (Dobrincu, Dorin, Proba infernului: personalul de cult în sistemul carceral din România potrivit documentelor Securităt̨ii, 1959-1962, Ed.  Scriptorium, Cluj-Napoca, 2004  p. 37)

A se vedea Fişa matricolă penală faţă şi Verso.

Volumul nr. 2 din Dosarul Procesului politic intentat de Securitate lotului format din elev Axinte Dragoş plus alţi 7 colegi, Savici Ştefan, Popovici Vasile, Ciorneschi Liviu, Milică Corneliu, Mocanu Adam, Bliderişanu George şi Dîscă Andrei, toţi elevi în anul 1959, la Liceul „Roman-Vodă” din Roman.  Click aici P 013840_002


%d blogeri au apreciat asta: