Ioniţă Titinaş (Părintele Ionichie) – Ctitor al Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghie şi al bisericii Sf. Haralambie şi Mina din Bârlad de Nicolae Antonovici

Închinare: Fr. Scriitor misionar Ion Gr. Oprişan

Între figurile populare şi mai modeste ale Bârladului de-acum aproape o sută de ani, care, atât prin sufletul lor bun, cinstit şi caritabil, cât şi prin faptele lor înălţătoare şi creştineşti s-au ridicat deasupra semenilor lor – figura lui moş Ioniţă Titinaş merită să fie scoasă la iveală.
Dacă el era de loc din Bîrlad sau poate venit în acest târg de pe alte meleaguri, nimeni nu poate şti. O singură amintire, păstrată, ni-l arată că era un om singuratic, un schivnic, fără ştiinţă de carte, însă un harnic şi neîntrecut colector de bani de la public, ca nimeni altul! El înţelegea să adune bani nu numai pentru nevoile bisericii Sf. Gheorghe – pe lîngă care se alipise în ultimul timp, – ci şi pentru toate celelalte biserici din Bârlad, sărindu-le în ajutor şi împlinindu-le diferite lipsuri, ajutându-le până şi la reparaţiile clădirilor şi încă, mai mult, luând singur iniţiativa ca aceia pentru clădirea Turnului de pe lângă biserica Sf. Gheorghe, sau la ridicarea noului locaş al bisericii Sf. Haralambie şi Mina. Dar, în afară de aceste griji Moş Ioniţă având şi un suflet milos, ca a unui adevărat samaritean, nu-şi putea găsi astâmpărul şi liniştea sufletească, decât după ce săvârşea zilnic o „faptă bună”, singura în stare să-i aducă cea mai mare mulţumitre ce se poate închipui, trăind prin ea şi pentru ea!
În adevar, iată cum ni-l descrie pe moş Ioniţă – pe care l-a şi apucat în viaţă – fostul institutor Ioan Vasiliu, din Bârlad, într-un Memoriu scris de el în anul 1907 şi publicat de Episcopul Iacov Antonovici, în opera sa „Documente Bârlădene”, vol. 5, pag. 220-222 :
1. Cine era moş Ioniţă?
„În cea mai modestă cameră a chiliilor bisericii Sf. Gheorghe, vieţuia un bătrîn pe care, noi copiii – spune Vasiliu – îl numeam Moşu Ioniţă. Vârsta acelui bătrân, pe când eu eram între 6-7 ani, era trecută de peste 50 ani, cred că nu era departe de 60 de ani. Mic la corp, faţa uscăţivă, dar vânjos, părul pletos şi ondulat, barba lungă şi din furculiţă, una şi alta aproape albe, îmbrăcămintea sa era călugărească. Nu-mi amintesc dacă până la moarte a mai avut şi al doilea costum.
„În acele zile de lucru, ca şi în zile de duminică şi sărbători, de la toaca întâia şi până la ieşitul din biserică – căci pe atunci slujba în biserică se făcea în toate zilele – moşul Ioniţă sau mai bine zis călugărul Ioniţă, schivnicul Ioniţă, se aşeza la strana de la uşa bisericii, lângă masă, unde se vindeau lumânările de ceară, într-o postură plină de umilinţă, cu mâinile la piept, cu faţa spre catapiteasmă, cu ochii în lacrimi, asculta toată slujba bisericească pînă la ieşire, când lua sfânta nafură şi mergea umilit, făcând des semnul sfintei cruci, ca să intre apoi în modesta lui chiliuţă ca să-şi ia gustarea, ce era mai mult din vegetale”.

2. Care era ocupaţiunea acestui schivnic?
„Când era să se îmbrace icoanele bisericii Sfântului Gheorghe cu argint şi cu aur – spunea Vasiliu – când era să se facă sau să se refacă catapeteasma bisericii, când era să se facă candele, cadelniţe, vestminte preoţeşti, reparaţia bisericii, etc., călugărul Ioniţă îşi atârna de gât o cruce şi o pungă şi, apoi cu toiagul în mână parcurgea străzile, intra în casele bogaţilor unde era primit cu mult respect, şi zicea: ”Daţi bani şi îi aşezaţi în această pungă, căci ei sunt pentru biserică şi pentru a ajuta pe cei săraci!”. El umbla şi în celelalte oraşe ale ţării. În Iaşi, capitala Moldovei, era cunoscut de toată boierimea. Palatul Domnitorului îi era deschis ca la unul din cei mai înalţi demnitari ai ţării. Atît domnitorul cît şi boierimea, îl încărcau de bani şi daruri. Călătoria o făcea pe jos şi, dacă cineva i-ar fi oferit trăsura el o refuza, zicând: ”pe gios au mers apostolii Mântuitorului, pe gios merg şi eu!”
În această privinţă şi spre lauda lui moş Ioniţă, care – după cum vedem – se bucura de o trecere deosebită, chiar în rândurile înalţilor dregători, aflăm dintr-o notă a Episcopului Iacov (Documente Bârladene, vol. I, p. 325) următoarele: „Guvernul Moldovei, după cum îmi spune părintele Econ. I. Carp, luase dispoziţiuni că, oriunde îl va întâlni pe drum căruţa de poştă (pe Titinaş) să-l ia şi pe dânsul numai decât!”
Cu toate acestea, ne îndoim să credem că moş Ioniţă se va fi urcat vreodată în căruţa poştei, faţă de ferma lui hotărîre de a merge numai pe jos, întocmai ca şi apostolii pe care înţelegea să-i urmeze fără şovăire!
Şi Vasiliu continuă:
„Idealul lui moş Ioniţă era biserica şi persecutatul de soartă. Nu numai îngrijirea bisericii Sf. Gheorghe era idealul lui. La toate hramurile bisericilor din oraşul nostru, lumânările policandrelor, ale sfeşnicelor şi uleiul candelelor se cumpărau cu banii strânşi de pe la cei avuţi şi păstraţi în punga lui. Când mântuia cu ale bisericii, alerga prin mahalale şi căuta bolnavul, căuta văduva, căuta orfanul, căuta fetele sărace bune de măritat, şi le aducea doctorul de cercetat, medicamentul de luat, lemnul de încălzit, hrana de trăit şi banul de înzestrat”.
Adică întocmai – adăugăm noi – ca un adevărat doctor sufletesc şi mai mult decât atâta, deoarece el le procura celor ce-i vedea în suferinţă şi mijloacele materiale necesare. Iar bucuria ce le-o aducea acestora era bucuria lui.

3. Construirea Turnului clopotniţă de la biserica Sf Gheorghe
Un alt ideal ce şi l-a pus în minte şi pentru care nu s-a lăsat până ce nu l-a adus la îndeplinire, fiind opera lui personală, a fost construirea în Bârlad a unui turn înalt care să semene cu turnul Goliei de la Iaşi şi de care rămăsese foarte impresionat. Ideia era măreaţă. În adevăr, iată mai departe ce ne spune Vasiliu în astă privinţă: „Desele preumblări ale lui moş Ioniţă pe la Iaşi, vederea şi cercetarea turnului monasterei Goliei produse asupra lui o impresie aşa de mare, încât a zis: „Cu ajutorul lui Dumnezeu am să ridic un asămenea turn pe lângă biserica Sfântului Gheorghie din Bârlad”. Cu toiagul în mână, cu crucea şi cu punga legate de gât, moşul Ioniţă colindă satele, colindă oraşele, bate cu toiagul în uşa palatului Domnitorului, umple punga cu bani, începe turnul bisericii, îl ridică până unde se vede astăzi; când moare şi cu dânsul a murit şi isprăvirea turnului. Abia, cu chiu cu vai, după ce a trecut zecimi de ani, a putut să se tencuiască şi să i se facă căciula, unde stă pompierul ce priveghează asupra oraşului izvucnirea vreunui incendiu.”
Cu aceste rânduri îşi sfârşeşte Vasiliu însemnările sale despre moş Ioniţă si parcă regretăm că despre el nu ne-a putut spune mai mult, cum de pildă ar fi fost anul când s-a construit acest turn înalt şi de către ce anume meşter, precum şi anul când a închis ochii ctitorul lui care n-a avut măcar norocul să-l vadă complet terminat!
Dar aceste lipsuri de informaţii ne-au fost împlinite din altă parte şi anume din citirea unor preţioase acte, aflate între documentele bisericilor din Bârlad şi publicate tot de Episcopul Iacov (Ibidem vol. I, pag. 197-198) între care găsim chiar contractul încheiat de moş Ioniţă cu un maistru, Mihaiu Popoiu şi prin care acesta se învoieşte să zidească turnul-clopotniţă cu preţul de 13.000 lei (vechi). Se spune în acel Contract: „Prin carile eu gios iscălitul arăt că m-am alcătuit cu dumnealui Ioniţă Titinaş, ca să zidesc clopotniţa bisăricii sfântul marelui mucenic Gheorghie… cu chetrarii mei şi salahorii trebuincioşi”.
La punctul al 2-lea ni se spune că: „grosimea zidirii de gios are fi cvadrat de 15 stânjeni, şi înălţimea adică din zidu are a fi de 6 stânjini, şi acoperământul de 5 stânjini. Al 3-lea: „În clopotniţă, deasupra bolţii mă îndatorez a face o căsuţă cu două fereşti, pentru şidere”. Această căsuţă era hărăzită, probabil, pentru locuinţa lui moş Ioniţă şi pe care – după cum vom vedea – n-a mai apucat s-o lucuiască.
La punctul al 4-lea se specifică astfel: „Dumnealui Titinaşul eşti dator a-mi da tot materialul trebuincios la această zidire”.
Şi apoi, în al 6-lea punct se arată costul lucrului, spunându-se: „Tocmeala am săvârşit… ca să-mi numere 13.000 lei, iară alt nimica; însă acum înainte am primit una sută galbeni, adică 3700, – iară ceilalţi bani mi-i va număra rânduri, după lucrare ce voiu face”. În sfârşit, semnează: Mihai Papoiu. Acest contract poartă jos data de 1 August 1856, ceea ce ne face să presupunem că, la această dată au început şi lucrările de construcţie. Cât timp au durat ele? Dintr-o altă însemnare în care se arată sumele pe care le-a primit în 9 „rânduri” de la Titinaş, maistrul Popoiu pune şi datele respective şi din care putem înţelege timpul cât a durat clădirea turnului.
Astfel prima suma, (ca arvonă) de 3700 lei, Popoiu a primit-o după cum am văzut, la 1 Aug 1856, apoi au urmat primirile a altor rânduri de bani, iar ultima sumă a încasat-o la 1 Iunie 1858, aşadar după aproape 2 ani, în care interval de timp s-a terminat de clădit turnul. Dar din această preţioasă însemnare mai constatăm, că totalul sumelor încasate de la Titinaş de către maistrul Popoiu, este numai de 11.470 lei şi nu de 13,000 lei , cu cât acesta se învoise, rămânând un rest de 1.530 lei de plată, fapt din care s-ar deduce că, din această pricină, turnul a rămas neisprăvit. În acest caz, se confirmă cele spuse de Vsiliu mai sus.
Este interesant de menţionat, în legătură cu aceasta, că într-o notă a Episcopului Iacov, în care se comentează acest fapt, se spune: „După datele ultimelor trei primiri de bani rezultă că clopotniţa a fost gata în Iunie 1858, rămânând a i se face tencuiala pe dinafară şi a casei de locuinţă – ceia ce s-a săvârşit tocmai în 1900, cu cheltuiala inginerului Negruţ, care a început atunci planul cadastral al oraşului. Poate netencuirei se datoreşte restul rămas de plată către chetrari, după contract, dacă nu şi morţii lui Titinaş întâmplată în 1858…”
Înclinăm totuşi să credem, că în ultimul timp, viaţa lui Titinaş fusese un adevărat zbucium pentru a putea aduna, nu numai banii pentru plata lucrului, dar şi aceia pentru plata imensului material: cărămizi, var, lemn, fier, etc., şi de aceea, obosit peste măsură de aceste griji, slăbit de ani, poate bolnav, n-a mai fost în stare să adune şi restul de bani (1853 lei) cu care să se fi terminat definitiv lucrările turnului.
El moare totuşi cu mulţumirea sufletească că şi-a văzut implinit visul cu ochii, lăsând bârlădenilor un monument pe care aceştia ar fi trebuit să-l desăvârşească cu mai mult bun gust în anul 1900, dându-i-se jos urâtul acoperiş şi completctându-l în aşa fel ca să semene cu turnul Goliei, adică cum îşi pusese în minte ctitorul lui.(se pare că meşterul Popoiu l-a convins pe Titinaş să pună turnului acoperiş)….

4. Ajutorarea şi înzestrarea bisericilor. Adevăratul său nume de familie. Ctitor.
Din memoriul lui Vasiliu, citat de noi mai sus, am văzut cum din banii adunaţi cu trudă, Moş Ioniţă avea grijă să cumpere la toate bisericile din Bârlad, cu prilejul hramurilor lor: lumânări la policandre, untdelemn, etc., ba, mai mult, să le înzestreze cu diferite obiecte bisericeşti, să ajute la reparaţiile bisericilor şi chiar la clădiri noi, cum vom vedea că a făcut la biserica Sf. Haralambie şi Mina, unde moş Ioniţă este trecut ca ctitor. Prin aceasta, el aducea bucurie nu numai preoţilor, dar şi enoriaşilor care vedeau în el pe un om drept credincios şi purtător de griji, ca nimeni altul!
De aceia, el se bucura de încrederea şi respectul tuturor.
Din puţinul său avut, dacă îi mai rămânea ceva, el se grăbea să facă donaţiuni. Astfel, între nenumăratele danii, pe care le-a făcut bisericilor din Bârlad, nu s-au păstrat abia câteva preţioase însemnări, făcute de alţii, despre unele din ele. De exemplu, când în anul 1840 se cumpără o sfântă Evanghelie pentru biserica Sf. Gheorghie, Anghelache Neculau ( probabil un dascăl) înseamnă pe fila de sub prima scoarţă a cărţii (I. Antonovici, Documente Bârlădene, I, p. 325) următoarele:
„Agiutătorii aceştii cărţi este întâi moş Ioniţă şi ceilalţi pi urmă” – şi adaogă: „că din dar, zâce, să faci Raiu”. Într-o altă inscripţie făcută pe un Penticostar al bisericii Vovidenia (Ibidem p. 313) se citeşte:
„Acest Penticostar s-au hărăzit Sf. Biserici Vovidenia, din oraşul Bârladul de moş Ioniţă Titinaş, spre pomenirea sa, la an 1852 Iulie 6. Şi, de osârdie ce au avut asupra Sf. Biserici, am însemnat şi am iscălit. (s) Erodiacon Panaite Răşcanu”.
Înainte de a mai înfăţişa şi alte însemnări, este locul să arătăm că numele de familie a lui moş Ioniţă nu era de Titinaş, ci acela de Bardaş, după cum rezultă – neîndoios – din următoarea inscripţie (Ibidem vol.I p. 320) făcută în anul 1846 de preot Ioan Ghinea, de la biserica Sf. Haralambie şi Mina, în care acesta spune:
„ Această Sf. Evanghelie este a bisericii… Sf. Haralambie şi Mina din oraşul Bârladului… s-au afierosit acestei biserici de sfinţia sa păr. Arhim. Scriban, egumen al sf. M-stiri de la Socola, prin îndureare(a) şi stăruinţa osârdnicului în fapte bune Ioniţă Bardaş, ce ţine locul răposatului Lumânărică. Şi s-au îmbrăcat cu argint în capitala Iaşii de d-l Ionică argintariul, la anul 1846, cu cheltuiala şi agiutoriul acelor orăşeni şi altora, însă tot prin strădania şi multele osteneli a numitului Ioniţă Bardaş!..”
Este vorba, fără nici o îndoiala, de moş Ioniţă – zis Titinaş – după cum ne vom convinge şi într-o altă inscripţie, cu totul edificatoare şi care urmează îndată. Dar, din însemnarea citată mai sus, vedem că părintele Ghinea, după ce îl caracterizează pe moş Ioniţă ca „osârdnic în fapre bune”, nu uită să adaoge că el ţine locul răposaatului „Lumânărică”, care era – probabil – un alt binefăcător şi ostenitor al bisericii şi al cărui loc îl ocupase acum moş Ioniţă, ba îi moştenise şi porecla.
În adevăr, iată ce aflăm din Pomelnicul cel mare al ctitorilor bisericii Sf. Haralambie şi Mina scris tot de părintele Ghinea, cu prilejul sfinţirii bisericii în anul 1856 Oct 21, unde moş Ioniţă este trecut între ctitori astfel:
„Ioniţă Bardaş ce-i zic şi Titinaş sau Lumânărică”
Acum suntem pe deplin lămuriţi: Lui moş Ioniţă, pe lângă numele său de familie Bardaş lumea îi mai dăduse porecla de Titinaş, sub care era în general cunoscut şi se vede că aceasta îi şi plăcea, de vreme ce şi maistrul Popoiu a consemnat-o în contractul cunoscut; iar începând de prin anul 1846, de când ni se arată că „el ţinea locul răposatului Lumânărică ( mort la 1842, la Iaşi n.n.), după numele înaintaşului său a cărui ocupaţiune o moştenise moş Ioniţă, după cum am mai spus, şi cu care bârlădenii il şi identificase.

5. Călugărirea. Moartea părintelui Ionichie. O datorie
Un moment impresionant din viaţa lui moş Ioniţă a fost ziua călugăririi lui. În adevăr, din aceiaşi notă, amintită de noi mai sus, aflăm – în continuarea ei – următoarele: „Acesta (e vorba de Ioniţă) se călugări pe patul de moarte prin părintele Protopop Vrabie, punându-i-se numele de Ionichie”, şi autorul notei adaogă:
„Această călugărie s-a făcut chiar în ziua când s-a pus temelia bisericii actuale Sf. Ilie, – după cum mi-a spus părintele Econom I. Carp.” (Ibidem vol. I p. 199)
Desigur un suflet atât de curat şi atât de apropiat de sfânta biserică, ca acela al lui moş Ioniţă, nu putea să facă altfel şi cine reflectează mai adânc asupra acestui impresionant moment, va recunoaşte că în acest gest, moş Ioniţă a voit ca moartea să-l găsească cât mai aproape de sfinţii apostoli ai Mântuitorului, pe drumul cărora mersese până atunci.
Ştim că el a murit în anul 1858 şi acum, fiind în măsură să precizăm ziua şi luna morţii părintelui Ionichie, vom înfăţişa o inscripţie, scrisă de un necunoscut, pe o carte a bisericii Sf. Gheorghie.(Ibidem vol.I, p. 325) Iată textul:
„Să se ştii de când au răposat Ioniţă Titinaş adică părintele Ionichie monah, la anul 1858 Octombrie 8 „
Regretăm că nu ni se arată şi ce vârstă avea când a murit, însă luându-ne după aprecierile făcute de Vasiliu în memoriul său, citat mai sus şi făcând o socoteală a anilor de viaţă a părintelui Ionichie, rezultă că el a murit în vârstă cam de 65 de ani, aproximativ, şi bănuim că a fost îngropat în cimitirul de lângă turnul, atât de drag lui, de la biserica Sf. Gheorghie din Bârlad.
Peste 15 ani – la 8 octombrie 1958 – se împlineşte un secol de la moartea lui Titinaş precum şi de la clădirea Turnului şi s-ar cuveni să nu se uite, cu acel prilej, pomenirea lui cu un fast deosebit. Poate până atunci se va găsi un „al doilea Titinaş” care, împreună cu Primăria oraşului şi cu preotul paroh al bisericii Sf. Gheorghie, să adune suma necesară cu care să refacă în aşa fel acoperişul clopotniţei încât să semene cu Turnul Goliei de la Iaşi.
Şi-atunci bârlădenii, din nou îşi vor aduce aminte – cu toată admiraţia şi recunpştinţa – de ctitorul acestui turn – TURNUL LUI TITINAŞ – care , deşi a avut de înfruntat nenumărate greutăţi materiale şi poate multe amărăciuni sufleteşti, totuşi şi-a văzut împlinit aievea visul care-l încântase atâta!
De aceea, un asemenea suflet rar de adevărat samaritean, merită să fie dat ca pildă. Şi-mi aduc aminte, cu duioşie, cum însuşi marele istoric prof. Iorga, la una din prelegerile lui de la „Universitatea populară” din Vălenii de Munte, luând cunoştinţă despre Titinaş – „Lumânărică” de la Bârlad, acest suflet entuziast, altruist şi activ, îl dădea ca exemplu de urmat în viaţa noastră de toate zilele. Era în vara anului 1928.
O! Şi acum când în urma năprasnicului cutremur din 10 Noiembrie 1940 aproape întreg oraşul Bârlad e o ruină, suntem siguri că, printre harnicii ostenitori care ar fi pornit la drum spre a aduna bani pentru reclădirea bisericilor, ar fi fost „Lumânărică” – cum l-a citat profesorul Iorga.
Datorită acestei aduceri aminte, prilejuită şi de cercetarea „Documentelor Bârlădene”, mi-am luat îndemnul să-l scot pe moş Ioniţă Bardaş – zis Titinaş, zis Lumânărică şi în călugărie părintele Ionichie, – dintre însemnările vremii şi să-l închin, cu drag. Misionarului scriitor fr. Ion Gr. Oprişan, care, pe acelaşi plan, însă spiritual, se osteneşte să răspândească sfaturi morale şi îndemnuri creştineşti, cum puţini dintre oameni o fac cu atâta succes, entuziasm şi pricepere.

Articol publicat în revista: „Tribuna Avântenilor”, iulie-sept., Buc., 1943

Iacov Antonovici (n. 18 noiembrie 1856, Similişoara Bogdanei, Vaslui; d. 31 decembrie 1931, Huşi) episcop român, membru de onoare al Academiei Române.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: