A fost Părintele Grigore Resmeriţă victima unui asasinat comandat?

În Biserică, Părintele Grigore Resmeriţă a fost printre foarte puţinii creştini care s-au împotrivit urii antisemite ce a culminat, acum 70 de ani, cu zilele pogromului de la Iaşi. Pentru această atitudine, profund creştină, a plătit cu viaţa în seara zilei de 28 iunie 1941, fiind asasinat.

Personal am fost foarte mişcat de mucenicia părintelui Resmeriţă care, din păcate, este puţin cunoscută. Regretabil că personalitatea şi jertfa cu profunde semnificaţii ale părintelui au fost date uitării. În afara unui necrolog, publicat, la câteva luni de la moartea sa, în Revista Mitropoliei Iaşi, în condiţiile cenzurii dictaturii antonesciene şi pomenirea lui, după 1944, în câteva articole şi lucrări ale unor istorici, în majoritatea lor evrei, nu s-a spus mai nimic dar mai ales nu s-a făcut nimic, concret, pentru eternizarea memoriei Părintelui Grigore.
La comemorarea a 70 de ani de la Pogromul de la Iaşi am propus ca şi acei puţini creştini care au participat activ, atunci, la salvarea de vieţi omeneşti din calea furiei oarbe fasciste să fie onoraţi în diverse forme. De la atribuirea de titluri, post mortem, cum ar fi „Cetăţeni de onoare ai oraşului” sau „Drepţi între popoare” până la ridicarea de monumente comemorative, simbolice. Propunerea a fost respinsă pe motivul că legislaţia actuală nu ar permite atribuirea de titluri de onoare, cetăţenilor decedaţi.
Cu toate acestea, la numai 80 km de Iaşi, eroina de la Roman, preşedinta Crucii Roşii din 1941, Doamna Viorica Agarici a fost onorată, în acest an, de către Consiliul local al oraşului Roman cu diploma şi titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Roman”, i s-a atribuit numele unei străzi din oraş iar pe mormântul de la Cimitirul Bellu s-a pus o placă comemorativă din partea FCER.
La începutul acestei luni, octombrie 2011, s-a înaintat o altă cerere Primăriei Iaşi, de astă dată din partea Asociaţiei ACREMIS, pentru instalarea unui monument funerar pe mormântul ing. Petre Naum de la Cimitirul Eternitatea, din Iaşi şi pentru ridicarea unei troiţe monument pe locul unde a fost, până-n 1953, biserica Sf. Ilie, vis a vis de fosta Chestura de poliţie, unde a slujit, ca preot, părintele Grigore Resmeriţă. Mormântul preotului Resmeriţă este, încă, de negăsit.
O altă propunere va fi transmisă, cât de curând, Institutului Yad Vashem din Ierusalim pentru atribuirea, post mortem, celor trei martiri de la Iaşi, a medaliei şi titlului de „Drepţi între popoare”. Preotului ortodox Grigore Resmeriţă, ing. Petre Naum, fost asistent la Facultatea de medicină din Iaşi şi muncitorului ceferist Ioan Gheorghiu.
Din păcate, dosarele pentru Yad Vashem sunt foarte greu de întocmit, din lipsa documentelor. Există totuşi câteva mărturii, între care, cea mai importantă, este o depoziţie de martor despre moartea celor trei, depusă la Tribunalul poporului, în 1946. În urma unor consultări cu Yad Vashem s-a sugerat să găsesc articole din ziarele epocii în care să se fi scris despre martiriul preotului Resmeriţă şi al tovarăşilor săi. Deocamdată, nu am dat peste articolul „salvator” însă, am „descoperit” altceva foarte interesant, zic eu. Anume că moartea Părintelui Resmeriţă pare să fi fost programată, respectiv ca acesta să fi fost victima unui „asasinat la comandă, din raţiuni de stat”.
Un amanunt, aparent fără relevanţă, publicat într-un articol din cotidianul bucureştean „Curierul” din 12 oct 1944 m-a făcut să suspectez o astfel de ipoteză tulburătoare.

Autorul articolului este un fruntaş al Comunităţii evreilor din Iaşi, din acel timp, S. C. Cristian, leaderul obştei. Cristian relatează, oră cu oră, scurgerea zilei de duminică 29 iunie 1941 când, din zori, prin megafoane, au fost chemaţi bărbaţii evrei la Chestura de Poliţie de pe str. Sf. Ilie (azi V. Alecsandri) sub pretextul de a fi verificaţi şi a li se înmâna permise speciale. Dacă mulţi au venit de bunăvoie, alţii au fost aduşi cu forţa, încolonaţi şi escortaţi de jandarmi.

După cum se ştie, la intrare, în holul Chesturii, aceştia au fost întâmpinaţi de jandarmi şi haidamaci cu bâte şi ciomege, au fost bătuţi, umiliţi şi omorâţi, cei scăpaţi cu viaţă au fost reţinuţi, până a doua zi, în curtea strâmtă a Chesturii. Iată citatul din articol: „Nemţii instalaseră câteva mitraliere pe acoperişul bisericii din faţa curţii [Chesturii] ca să-i extermine şi pe aceştia… [pe cei scăpaţi cu viaţă din bătaie, reţinuţi în incinta curţii]

Preotul Resmeriţă fusese omorât, după cum am mai spus, pe str. Sărărie, cu o zi înainte, în seara zilei de 28 iunie. Astfel, ne putem explica pângărirea bisericii şi instalarea, pe acoperiş, a cuiburilor de mitraliere nemţeşti care au secerat vieţi nevinovate. De asemenea, S.C. Cristian ne spune, pe baza unor documente găsite ulterior, că toată logistica criminală pusă în acţiune în ziua de 29 iunie fusese temeinic plănuită şi pregătită, dinainte. “Asasinatul a fost pregătit dinainte, de mult. Regizat de cine? De nemţi, fără îndoială, dar s-o spunem răspicat, curajos executat în egală măsură şi de ai noştri. De gardienii Chesturii, de soldaţi şi de golănimea manevrată cu rea credinţă şi cu patimi antisemite… Ucigaşii au fost deslănţuiţi după ordine date din birouri, sub o regie bine ascunsă, dar s-a lucrat şi pe cont propriu.” Cu preotul Resmeriţă în viaţă sau cu oricare alt slujitor care ar fi fost în acele ore în biserică, un asemenea scenariu sinistru, de a ucide cu mitralierele de pe biserică, ar fi fost imposibil de înfăptuit. Să nu uităm că era duminică, ziua Domnului şi marea sărbătoare a Sfinţilor Petru şi Pavel. Ostilităţile criminale au început la Chestură în jurul orei 9,30 şi au durat până spre după amiază. A doua zi, în zori, luni 30 iunie 1941, aveau să fie formate, din gara Iaşi, cele două trenuri ale morţii în care au fost îmbarcaţi, ca vitele, cei scăpaţi cu zile de la Chestura de poliţie.

Turnul
Iată de ce cred în această ipoteză, anume că pentru înfăptuirea planului de exterminare prin mitralierea, prin surprindere, de pe clădirea bisericii Sf. Ilie era absolut necesar ori ca stăpânul casei Domnului să fi fost de acord să colaboreze cu autorităţile criminale ori, de nu era de acord, să fie îndepărtat, lichidat fizic.
O astfel de ipoteză, susţinută de faptele petrecute atunci, ar trebui probată cu documente ceea ce pare a fi deosebit de greu dacă nu imposibil, cel puţin pentru mine. Ştiu că o căutare în arhive este, de cele mai multe ori, foarte laborioasă, costisitoare, ia mult timp şi poate fi finalizată şi printr-un eşec. Să nu uităm nici „cauza” morţii invocate de autorităţile locale pentru pr. Resmeriţă şi înscrisă în registrele de Stare Civilă din Iaşi: „Împuşcat de necunoscuţi”
Potrivit tradiţiei orale din familia Resmeriţă, povestire transmisă până astăzi, preotul Grigore Resmeriţă ar fi fost maltratat şi ucis „accidental”(sic!) o dată şi împreună cu evreii care se adunaseră pentru rugăciune în Sinagoga Lumânărarilor de pe str. Sărăriei, nr. 33. Casa preotului Resmeriţă era situată chiar peste drum de Sinagogă, la nr. 29. În faptul serii, scos din casă de strigătele disperate ale evreilor hăituiţi şi maltrataţi, preotul care era roşcat şi purta barbă a fost confundat cu un evreu şi a avut aceiaşi soartă cu aceea a evreilor scoşi, cu forţa din Sinagogă. A fost bătut şi apoi împuşcat de antisemiţii legionari. Trupul preotul ar fi fost aruncat, împreună cu cele ale evreilor, într-o groapă comună. Cel mai probabil preotul Resmeriţă îşi doarme somnul de veci într-una din gropile comune de la Cimitirul Evreiesc din Păcurari.
În anul 1942, martie, 31 văduva preotului, Eugenia Resmeriţă face o plângere scrisă către Parchetul Iaşi în care cerea elucidarea circumstanţelor decesului soţului său. Este deschis un dosar cu nr. 6/1942, dosar care, între timp, a fost distrus sau s-a pierdut. (Vezi: Condica opis a Parchetului Iaşi, pe anul 1942, Arh. St. Iaşi)
Până una alta, trag nădejdea că memoria preotului Grigore Resmeriţă va fi pusă la loc de cinstire şi că nu vor fi onoraţi, Doamne fereşte, cei care i-au răpus viaţa şi care, prin urmaşii lor de ideologie, îşi fac şi astăzi, din ce în ce mai mult şi mai clar, auzite vocile pline de ură şi de dezbinare.

Note:
Cristian, S, Măcelul de la Iaşi. Ce a fost la 29 iunie 1941 În: Curierul, An. 1, nr.25, 12 oct. 1944, Buc. p. 2
Măcelul de la Iaşi, drama de la 29 iunie 1941 În: Curierul israelit, An. 34, seria II, nr.5, 15 oct. 1944, Buc. p.2
Cristian S. C., Patru ani de urgie. Notele unui evreu din Romania, Ed. Timpul, Buc., 1945. p.5, p64

S.C. Cristian, liderul obştii evreieşti din Iaşi în perioada pogromului se afla reţinut în lagărul de la Târgu-Jiu ca „suspect politic” .
Sinagoga Lumânarari, în anul 1939 era situată pe str. Sărăriei 33 , clădirea fiind cumpărată în anul 1907. (H. Gherner, B. Wachtel, Evreii ieşeni în documente şi fapte, Iaşi, 1939)

2 Răspunsuri to “A fost Părintele Grigore Resmeriţă victima unui asasinat comandat?”

  1. A fost Parintele Grigore Resmerita victima unui asasinat comandat? « Frgheorghe’s Blog « Persona Says:

    […] A fost Părintele Grigore Resmeriţă victima unui asasinat comandat? « Frgheorghe’s Blog. […]

  2. DanutM Says:

    Excelent, Gaorge si succes in continuare in cautarile tale. Fie ca Dumnezeu sa-ti rasplateasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: