In loc de concluzii .

Daca ar fi sa trag o concluzie, dupa parcurgerea dosarului de urmarire informativa “Calugarul”, as spune ca este o expresie a uritenei vietii traite intr-un sistem totalitar, fata mincinoasa si practicile josnice ale unei organizatii, Securitatea, ce a indus in oameni frica si repulsie.
Continutul dosarului ar putea fi caracterizat, prin cuvintele cheie: ”biserica catolica, securitate, franciscani, dosar de urmarire, informatori, persecutie”.
Am incercat, in confruntarile cu Securitatea, la interviurile ce vizau viata mea, inclusiv cea privata (credinta religioasa) sa fiu credibil dar nu si sincer, in totalitate. Stiam, macar atita, educat de “oficinile capitaliste”, cum erau numite radiourile pe care le ascultam, cam cit de multa incredere poti avea in Securitate. Se pare, in mare, mi-a reusit aceasta strategema.
Cu preotul Johannes Baltheiser (parintele Iancu) episcop in clandestinitate, fost detinut politic la Pitesti si preot in vremea copilariei mele la Roman, nu am avut intrevederi “ fata catre fata” decit tirziu, in clasa a IX–a de liceu. Copil, frecventam biserica catolica impreuna cu alti copii catolici de la bloc si nu s-a pus niciodata problema sa fiu “inregimentat” in rindul acestora, stiindu-se ca eram din alta confesiune, anume ortodox. Ma fascina atunci, ca si acum, Liturghia in ritul vechi Tridentin, in limba latina. Mai apoi aveam sa ma imprietenesc cu “Sf Anton de Padova” care, mai punea o vorba buna la Domnul sa potoleasca duhul de cearta si iminenta unui divort intre parintii mei si pentru alte mici probleme, inclusiv scolare. Atunci, in copilarie, la orele de catehism catolic am avut “deceptia” sa aflu ca Dumnezeu nu e numai “mosul sever, cu barba, pictat pe bolta bisericii” ci si fiul acestuia. Un OM care s-a nascut din Maria Fecioara, pe care-l chema Isus, care a fost omorit pentru pacatele noastre si a inviat.
Recomandarea ce mi-a facut “intrarea” in casa parohiala din Roman, la preparatiile de limba latina si mai tirziu la lectiile de limba germana, mi-a fost data de matusa si unchiul meu, atunci proaspat stabiliti in Roman. Acestia erau Frasina si Ion Dobre (Dumnezeu sa-i ierte!), fosti gardieni la penitenciarul de la Pitesti unde, parintele Iancu fusese inchis politic. Oameni simpli dar cu frica de Dumnezeu, ei fusesera binevoitori si faceau diverse servicii “detinutilor”. Prin anii `65 au ajuns la Roman, fara slujba, cu doi copii de scoala primara, fara casa, vai de capu` lor. Tatal meu l-a ajutat pe unchiu` sa obtina o slujba de necalificat, la fabrica de tevi si au fost gazduiti in apartamentul cu 2 camere in care locuiam. In acele clipe, foarte grele pentru familia verisorilor mei (acum afaceristi prosperi si oameni cu multa carte), “popa catolic” i-a ajutat, discret, cu ceea ce aveau nevoie sa traiasca. Stiam de la mama ca nu am voie sa spun despre aceste lucruri, nimanui.
Despre omenia gardianului Ion Dobre ne spune George Surdu, un alt fost detinut de la Pitesti, intr-un articol publicat in “Analele Sighet 8: Anii 1954 – 1960: Fluxurile şi refluxurile stalinismului. Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (2-4 iulie 2000), editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2000” :
“S-au găsit totuşi chiar printre gardieni, oameni înţelegători, dar nu îndrăzneau să ne spună ca să nu fie şi ei arestaţi ca trădători ai clasei muncitoare. Un exemplu frumos ne dă domnul Ion Ioanid, în cartea sa “Închisoarea noastră cea de toate zilele”. El aminteşte de plutonierul Ion Dobre. Acesta a fost foarte cumsecade. Ioanid îl numeşte „îngerul păzitor”, fiindcă Dobre îi făcea să înţeleagă că va fi percheziţie, iar câteodată le dădea un polonic de terci în plus. Ioanid spune că Dobre era „înger care purta uniforma securităţii”. Bietul Dobre! Merita o soartă mai bună decât să fie securist! Merita să fie deţinut politic alături de noi.
În 1964 am fost eliberaţi de la închisoare. Dobre şi-a dat demisia de la M.A.I. S-a dus la Bucureşti şi s-a întâlnit cu Ioanid, cu Titi Coşăreanu etc. Au ciocnit un pahar de şampanie, şi-au povestit amintiri de la închisoare, uitând chinurile îndurate.”

Ma bucur ca in dosarul de urmarire “Calugarul” nu am gasit, in afara de ex seminaristul catolic Demisca Paul, alias sursa Damian Vasile, vreun prieten sau vreo ruda care sa ma fi turnat cu toate ca, pe acea vreme, suspectam citiva dar, iata, m-am inselat.
Dupa ce am vazut la Bucuresti, la CNSAS, elucubratiile din dosar si felul cum s-a pus problema, am telefonat atit sursei Damian Vasile, alias Demisca Paul cit si securistului responsabil de fabrica de tevi cu care, dupa `89, ma mai intilneam prin Roman, orasul parintilor mei si al copilariei mele. Schimbam impresii pe diverse teme “postdecembrieste” si-l intrebam: “Ce ati avut dle. cu mine de ma urmareati, chiar va eram asa de periculos?” La care, ex tov. colonel imi spunea, ceva de genul: “Dle inginer, da mata nu stii cum stateau lucrurile atunci? Ma pusese sefu` sa ma interesez de mata ca venise de la Bucuresti ordin pentru ca erai franciscan si trebuia sa pleci in strainatate. Eu i-am spus sefului meu de la Roman, ca nu ma pricep decit la economie si ce-mi da mie chestii de religie? Dar, stiti cum era atunci?” Eu i-am spus: “Bine dle, dar cum de il credeai pe mincinosul ala de Demisca?”, ”Pai dnu` inginer altu` nu gasisem si trebuia sa le spunem la aia, la Bucuresti, ceva!” Alta data mi-a spus ex colonelul: “Dle inginer da naiv ai mai fost, dle.! Cum de ai refuzat sa colaborezi cu cei de la Bucuresti, ca ai fi plecat la studii. Da mata, baiat destept, cum crezi ca se faceau lucrurile atunci, hai ca ai fost fraier!”
Pe Demisca Paul l-am sunat si, recunoscindu-l la telefon m-am adresat: “Alo, dl Damian Vasile? Bine dle, dar nu ti-a fost rusine sa spui atitea minciuni despre mine?” Si-a cerut iertare si m-a rugat sa uit acel episod. Ce pot face, ca crestin? Asta a fost si, ce a fost, a fost! Am iertat dar, dupa cum se vede… nu am uitat!
In notele lui multe informatii sunt supozitii ridicole si minciuni gogonate, minciuni care puteau sa ma coste slujba si chiar libertatea. Insinuari ca as putea sabota productia pentru tevile la Centrala Atomoelectrica si Obiectivul “G”, apa grea, ca intentionam sa o sterg din tara, pe la Oradea, in Ungaria, ce a dus ca secu` din Oradea sa ma fileze pas cu pas, ca ascult radiouri straine si propag idei anti orinduire, etc. etc.
Tot din “operele” lui reiesea ca eram prieten si sfatuitor de taina cu preotul Iosif Sabau, ceea ce nu era deloc adevarat. Relatiile erau cit se poate de firesti, adica, ca de la preot la orice enorias crestin. Nu am discutat niciodata despre starea bisericii, despre viitorul acesteia, despre alte persoane sau personaje. In schimb, personal, am putut sa-mi fac o idee, din atmosfera si din frinturile de discutii din casa parohiala, despre problematica greco-catolica si altele. Vatra Dornei era un loc unde foarte multi prelati greco-catolici din clandestinitate veneau fie la odihna si locuiau la parohie, fie sa se sfatuiasca despre treburile bisericii lor din catacombe. Astfel, i-am cunoscut acolo pe preotii de pioasa amintire, Mons. Prundus, Mons. Pintea Astelean, pr. Vasile Mare, despre care nu stiam ca facuse si vot in ordinul franciscan, sau preoti tineri in clandestinitate, medicul stomatolog pr. Felician Biris, pr.Ioan Mitrofan sau actualii episcopi de Oradea si Cluj si multi alti preoti. Aceste cunostinte noi, personalitatile lor dar mai ales viata din biserica catacombelor ma fascinau si putin nu a fost sa nu ader la ea dar, a intervenit alta latura a bisericii catacombelor comuniste, aceea de frate in ordinul calugaresc franciscan OFM Conv. In Ardeal, in Biserica Greco-catolica, mai functionau, tot in clandestinitate si alte ordine calugaresti cum ar fi basilitanii.
Dupa persecutiile de la Mina Calimani, pe care nu le regasesc in vreun dosar, refugiat la parohia Vatra Dornei, unde se “manca bine”, am facut, cum am mai spus, impreuna cu parintele Sabau, om pasionat de tehnica si de nou, proiectii de diaporame in biserica, seara, dupa Sfinta Liturghie. Era instalat, in biserica, un ecran, ca la cinema, care, printr-o apasare de buton cobora in fata altarului in timp ce storurile coborau la ferestre. Textul era inregistrat de mine impreuna cu parintele Sabau, care avea calitati extraordinare de actor si apoi mixat pe muzica de Bach, Mozart sau Beethoven. Unde or fi casetele, vreo citeva sute, acum? De asemenea, in Parohia Vatra Dornei s-a proiectat si filmul lui Franco Zefirelli “Gesu di Nazaret” adus de un prieten bun din Arad, muzicianul si dirijorul Christian Rudolf, astazi stabilit in Germania. Filmul a fost dublat cu voce de mine si de parintele Sabau. Au fost vreo sase episoade, la proiectii biserica fiind suprasaturata de spectatori, multi dintre ei turisti in Vatra Dornei. Au rulat patru episoade, in doua serii pe seara, pentru ca la al cincilea a trebuit ca prietenul Rudolf sa fuga cu filmele si cu aparatul de proiectie cu tot iar parintele Sabau, chemat la Bucuresti, a revenit cu raspunsul ca se pot proiecta diaporamele, fara sa mai “dea si filme”.
Cererea de primire in cadrul Ordinului OFM Conv am facut-o in fata superiorului de atunci, pr. Gheorghe Patrascu, la Halaucesti. Am scris-o cu un pix de culoare rosie, am semnat-o si citit-o cu glas tare dupa care, parintele i-a dat foc si a aruncat-o in soba. Au urmat toate etapele: postulandat, noviciat si apoi voturile depuse in biserica din Vatra Dornei.
Mi-a parut rau ca a trebuit sa ma despart de Vatra Dornei in 1984 dar, nu mai puteam rezista in atmosfera de munca si avint socialiste de la Mina Calimani.
Ce am inteles eu din toata “chestia” asta cu dosarul “Calugarul” este ca acolo, “sus”, baietii stiau bine cum merg lucrurile prin biserica, ce inseamnau ordinele religioase si altele. “Jos”, la baza, in necunostinta de cauza, din ignoranta, se luau lucrurile ca la lectiile de socialism stiintific din anii `50, in stil stalinist. “Fanatism religios, misticism catolic, ordine religioase reactionare, sa aflam cine este conducatorul ordinului, agentul de la Vatican, etc. etc.” Baietii de la esalonul superior erau interesati de cu totul alt aspect asupra persoanei mele si anume daca accept sau nu accept misiuni, din partea lor, in strainatate. De asemenea, Securitatea stia foarte bine despre activitatea din clandestinitate a ordinului franciscan OFM Conv., cine-i sunt conducatorii, membrii cu nume si prenume, etc. etc. Am spus-o altora ca-mi facea impresia, atunci, ca se juca, din partea unor preoti, pentru binele bisericii locale, o carte din maneca, un fel de “as” aducator de cistig… Mai direct spus, erau in doua luntre, atit cu Securitatea dar si cu Biserica. Dar, s-a vazut ca aceasta srategie nu a fost decit o iluzie, doar.
Daca ar fi sa compar cine era mai fanatic si mai indoctrinat intre unul ca mine “fanatic si mistic religios” si altul dintre ai lor, as putea da exemplul unei foste colege de liceu si facultate, fata desteapta, culta si detreaba, fiica unui tov.colonel de securitate, personajul din dosar care dadea indicatiii cum sa fie vigilenta sursa Damian, ce sa mai afle de la mine sau care dicta dispozitii subalternilor sai sa dovedeasca daca am intentii de a sabota procesul de productie nuclear de la obicetivul G si care era convins de caracterul reactionar al Ordinului franciscan, interesat de cine sunt conducatorii organizatiei subversive si ce vor franciscanii. Cind ma intilneam cu aceasta fosta colega, inginera chimista la o fabrica din Roman, stateam cu orele la taclale, depanind amintiri din liceu, pe la vreun colt de strada. Imi vorbea, din inima, cu toata convingerea, de sarcinile trasate economiei si industriei chimice de catre partid si de tovarasul Ceausescu in nu stiu ce cuvintare recenta, de realizarea a nu stiu carui produs datorita cercetarilor stiintifice remarcabile ale tovarasei acad. dr. ing. Elena Ceausescu. Nu-mi venea a crede urechilor cind tot romanul stia cam cita carte aveau cei doi si mai ales cita chimie stia sinistra lui sotie, sa aud o fata desteapta, vorbind astfel. Atunci intreb si eu, cam tirziu, ce-i drept: “Dle. colonel, fost sef al Securitatii din Roman, cine era mai indoctrinat si fanatic? Unul ca mine, crestin, calugar franciscan sau fiica dvs.? Nu mai spun de sotia dlui colonel si mama distinsei colege care, pe vremea liceului, cind trecea pe la scoala, vorbea in citate: “omul, cel mai pretios capital” si altele din clasicii marxism leninismului ceausit. Este adevarat, ca in alte situatii dramatice tov. col, a fost un om detreaba. Va mai aduceti aminte, cam prin anii `73, unui elev de liceu, coleg cu copiii dvs., baiat foarte destept, cu un look hypie, i-ati interceptat o scrisoare trimisa lui Cornel Chiriac, la Metronom, la Europa Libera? A fost cercetat si el si familia sa, dat de exemplu negativ la Casa de cultura intr-un “spectacol” de infierare a gestului sau, tuns, dezbracat de blugi dar, l-ati iertat si a putut astfel sa-si termine liceul. Acel baiat ajuns arhitect, Florea il chema, si-a luat zilele, in urma cu citiva ani, dupa `89.
Ar mai fi un episod de ris daca nu de plins, pus la cale de Securitate si care se gaseste in dosarul de urmarire. Informatorul lor de nadejde, Damian Vasile care le fabula bine pe tema data de Securitate, dupa ce le-a turnat ca-mi doream o locuinta proprie ce-mi tot era refuzata de COM-ul fabricii pe motiv ca nu-s familist, a pus la cale, in limbajul securistic au legendat, distribuirea din fondul de stat a unei garsoniere. Am fost facut sa inteleg, de catre sursa Damian, ca secretarul de partid pe fabrica era un corup si, cu un cec de 5ooo lei “aproba” o locuinta unde si cum vreau eu. Incredintat ca secretarul de partid este un corupt si un ipocrit i-am dat banii lui Damian (care, ma facuse sa cred ca este omul secretarului pcr) si am primit, in cateva zile, repartitia pentru locuinta, in centru, pe placul si potrivit pretentiile mele. Securitatea trebuia sa mi-o doteze, inainte de a ma muta, cu tehnica de ascultare. Dumnezeu a facut ca acea garsoniera trebuia mai intii eliberata de un coleg, inginer stagier, familist cu un copil si care-si luase transeferul la Botosani. Pentru ca nu a putut sa-si faca rost de o casa la Botosani, ma rugase, daca pot, sa-l pasuiesc ca sa mai locuiasca in garsoniera, ceea ce am si facut. Asa m-a prins revolutia din dec `89 fara sa ma mut de la parinti in acea garsoniera ce trebuia sa fie tapetata cu sisteme de ascultare. Imi cer scuze, acum, fata de fostul secretar PCR Gavriliuc si fata de seful “administrativului de la tevi” Ungureanu ca, pina sa aflu adevarul adevarat din dosar, i-am considerat corupti si duplicitari.
Va urma…

.

niciun răspuns to “In loc de concluzii .”

  1. Benedict Simon Says:

    Frate George, nu știu dacă îți mai amintesti de mine, prin anii 84 ne-am întâlnit de câteva ori la Vatra Dornei, eu veneam dela Cluj cu parintele Pintea si cu “gasca” lui de tineri din Cluj, in acea perioada mă pregateam sa dau la medicina. Mai mult, sunt fratele mai mic al lui Florentin Simon, pe vremea aceea angajat dascăl la biserica despre care vorbesti asa de frumos. Am dat întâmplător peste articolul acesta de pe blogul tau si, sa fiu sincer, m-au năpădit amintirile frumoase.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: